Ciolacu – mesaj cu ocazia sărbătorii Rosh Hashana: Îmi exprim speranţa de pace pentru poporul evreu

Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat speranţa de pace pentru poporul evreu şi a transmis sincere urări de sănătate, pace şi prosperitate şi aprecierea faţă de membrii comunităţilor evreieşti din ţara noastră şi din întreaga lume, într-un mesaj adresat cu prilejul sărbătorii Rosh Hashana.

„Rosh Hashana este o sărbătoare cu o semnificaţie deosebită, care ne vorbeşte despre început şi reînnoire, încurajând introspecţia ca mijloc de a privi cu speranţă către viitor. Cu acest prilej, doresc să îmi exprim din nou aprecierea faţă de membrii comunităţilor evreieşti din ţara noastră pentru rolul lor semnificativ în societatea românească. De-a lungul istoriei noastre comune, comunităţile evreieşti au fost un simbol al modului în care o minoritate etnică şi religioasă îşi păstrează identitatea şi contribuie la diversitatea culturală a unei societăţii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a reiterat faptul că România va rămâne deplin solidară cu membrii tuturor comunităţilor evreieşti şi condamnă cu fermitate manifestările antisemite, precum şi orice formă de terorism.

„Cu ocazia acestei sărbători, doresc să-mi exprim speranţa de pace pentru poporul evreu, păstrând totodată vie amintirea victimelor nevinovate care şi-au pierdut vieţile în urma atacurilor din 7 octombrie 2023. Sper ca evreii din întreaga lume să găsească, cu prilejul acestui nou început, încrederea şi puterea de a depăşi greutăţile care îi încearcă. România va rămâne deplin solidară cu membrii tuturor comunităţilor evreieşti şi condamnă cu fermitate manifestările antisemite, precum şi orice formă de terorism”, a declarat Ciolacu.

Totodată, premierul a dat asigurări că România rămâne un partener de încredere al Statului Israel.

„La fel ca în cei peste 75 de ani de relaţii diplomatice, România rămâne un partener de încredere al Statului Israel. Doresc să condamn cu fermitate, încă o dată, atacurile Republicii Islamice Iran împotriva Statului Israel, care trebuie să înceteze imediat. În faţa acestei violenţe, reafirm susţinerea României pentru o soluţie durabilă de pace în regiune”, a afirmat Ciolacu.

Şeful Executivului a adresat sincere urări de „sănătate, pace şi prosperitate” în această zi, în care evreii din lumea întreagă marchează începerea anului 5785.

„Aceste gânduri se îndreaptă atât către conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, cât şi către comunităţile evreieşti din ţara noastră şi din întreaga lume. Anul vechi să fie sfârşitul relelor, iar Anul Nou să fie începutul binecuvântărilor şi al binelui! Shana Tova u Metuka!”, şi-a încheiat premierul mesajul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: