O razie de proporții a început, miercuri dimineața în Bărbulești, Ialomița. Polițiștii aveau informații despre un conflict iminent între două familii, așa că au descins cu intenția să dezarmeze persoanele considerate periculoase.
Sunt 17 percheziţii în Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu, transmite news.ro.
„În această dimineaţă, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, pun în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară, în 17 locaţii, din comuna Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că acţiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Poliţiei Municipiului Urziceni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
„În cauză, se efectuează cercetări faţă de 14 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu. Această acţiune este derulată pe baza unor date şi informaţii obţinute de IPJ Ialomiţa, cu privire la escaladarea unui potenţial conflict, între două familii din Bărbuleşti”, a transmis sursa citată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News