Cum văd românii relația cu munca la 20, 40 sau 60 de ani și ce așteptări au

Sursa foto: Pexels

Indiferent de generație, angajații români apreciază un loc de muncă recompensat echitabil, lipsit de presiune și de stres, în care să poată munci 4 zile pe săptămână, potrivit unui studiu de specialitate.

Pentru prima oară în România, preferințele și atitudinile față de muncă ale celor 4 generații active în piața muncii au fost cercetate într-un demers menit să surprindă ce înseamnă o cultură organizațională incluzivă generațional.

În prezent, pe piața muncii din România sunt activi peste 5.7 milioane de români1 cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani. De altfel, pentru prima oară în istoria recentă a țării noastre, forța de muncă a României e alcătuită din 4 generații de angajați ce s-au format și dezvoltat în sisteme economice și sociale extrem de diferite: de la angajații seniori, maturizați într-o economie centralizată, la cei mai tineri, născuți după 1996 și educați în apogeul revoluției digitale.

Studiul „Workplace for all. Harta motivației intergeneraționale la locul de muncă” realizat de Pluxee România împreună cu Ipsos a analizat atitudinile, provocările și preferințele față de muncă ale celor 4 generații de angajați activi în prezent: generația Z, cuprinzându-i pe cei născuți între 1996 și 2012, generația Y, alcătuită din persoane născute în intervalul 1980-1995, generația X, cu data de naștere în intervalul 1966-1979, și nu în ultimul rând, generația Baby Boomers, formată din angajații născuți între 1945 și 1965.

Rezultatele studiului arată că în topul priorităților angajaților din România se află atât aspecte ce îmbină recompensarea echitabilă a muncii cu o cultură organizațională ce pune accent pe stabilitate și pe lipsa presiunii, cât și beneficii precum săptămâna de lucru redusă. Însă, așteptările legate de muncă tind să evolueze și să se schimbe o dată cu vârsta: în timp ce pentru tinerii din Generația Z lipsa presiunii la job se află pe locul 2 în topul priorităților, pentru angajații mai maturi, din generațiile Y și X, stabilitatea locului de muncă e mult mai importantă. Angajații din generația Baby Boomers, pe de altă parte, caută un loc de muncă ce le oferă, pe lângă stabilitate, și un mediu de lucru prietenos, în care să aibă un sentiment de apartenență.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: