Adrian Cozma (PNL) – Casa de Comerţ Unirea – o combinaţie 100% marca PSD

foto: Adrian Cozma

Deputatul liberal Adrian Cozma aduce în atenţie, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, faptul că scandalul legat de Casa de Comerţ Unirea, este „o combinaţie 100% marca PSD”, liderii social democraţi fiind informaţi încă de anul trecut despre furtul masiv. 

„Percheziții DNA se desfășoară la Casa de Comerț Unirea, companie înființată de Liviu Dragnea și Petre Daea și aflată acum în zona de control a baronului PSD, Paul Stănescu. În anchetă, se vizează un prejudiciu de 10 milioane de euro, prin fraude comise de fosta conducere.

Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii au fost informați încă de anul trecut despre furtul masiv de la Unirea, însă au întârziat cât au putut trimiterea corpului de control, pentru a-l apăra pe marele combinator al PSD, Paul Stănescu”, scrie deputatul liberal.

Cozma susţine că un proiect care se dorea a fi un ajutor pentru fermieri a devenit astdel un instrument de îmbogăţire.

„Afacerea a fost înființată cu scopul declarat de a-i ajuta pe fermierii din întreaga țară să-și vândă marfa în mod organizat, însă a fost furată în mod sistematic, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu apropiați ai PSD.

În condițiile în care fermierii și agricultorii români se confruntă cu mari dificultăți în a-și promova și vinde produsele locale, din cauza importurilor masive, Casa Unirea se dorea a fi o excelentă piață de desfacere și intermediere de contracte pentru ei.

Lăcomia și corupția din PSD au făcut, însă, dintr-un proiect care le-a dat speranță fermierilor români doar un instrument de îmbogățire a potentaților partidului. Atât știu social-democrații: să fure de la copii, de la fermieri, de la cei care muncesc o viață întreagă pentru a avea un acoperiș deasupra capului, de la mineri și persoanele vulnerabile, de la militari și de la oamenii cinstiți, în general”, a mai scris Cozma.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: