Zona din România care va fi cea mai afectată de furtuni și secetă în următoarele decenii

Sursa foto: freepik.com

Un nou raport realizat de InfoClima, intitulat Starea Climei în România, avertizează asupra vulnerabilității crescute a regiunii de Nord-Est a țării în fața fenomenelor meteo extreme.

Potrivit cercetătorului Dr. Sorin Cebotari, fondator al InfoClima și membru al European Climate Foundation, numărul orelor cu condiții favorabile furtunilor severe a crescut constant din 1970 până în prezent, conform Știrile Pro Tv.

„A crescut numărul de ore cu condiții pentru furtuni severe. Important de remarcat că vorbim de condiții. Sunt momente în care avem absolut toate condițiile, și nu se întâmplă nicio furtună. Există și astfel de posibilități, dar sunt mai rare, foarte rare. De obicei, condițiile duc la furtuni.

Vedem că a crescut incidența lor din 1970 până azi destul de mult, și aceasta tinde să crească tot mai mult, mai ales în zona de nord-est a țării. Acolo vom avea o creștere mult mai mare, spre finalul secolului, a orelor cu condiții de furtună și respectiv grindine mari și extrem de mari”, a explicat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL