PNL Iaşi a depus vineri, la sediul Biroului Politic Judeţean, candidaturile pentru Parlamentul României, susţinute de 63.750 de semnături ale ieşenilor. Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, deschide lista liberală la Camera Deputaţilor iar Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului României, deschide lista la Senat.
„Vin în faţa ieşenilor alături o echipă de oameni de încredere, cu experienţă şi loialitate faţă de judeţul nostru. Fiecare dintre aceştia a demonstrat, în activitatea sa, un ataşament sincer faţă de comunităţile locale şi dorinţa de a contribui la binele ieşenilor. Vom fi prezenţi în fiecare localitate, oraş şi comună, pentru a discuta faţă în faţă cu ieşenii despre viziunea noastră şi proiectele concrete pe care le propunem pentru dezvoltarea comunităţilor. În Parlament, alături de colegii mei, vom fi o voce fermă a ieşenilor, susţinând proiectele şi iniţiativele unităţilor administrativ teritoriale ale oamenilor din judeţul nostru. Avem toată forţa şi încrederea că Iaşul va rămâne un bastion liberal şi după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din acest an, aşa cum ne-am asumat deja la nivelul organizaţiei noastre. Aşa cum am mai spus, propunem ieşenilor cu cea mai bună listă pe care PNL Iaşi o poate da, compusă din colegi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un background politic şi moral ireproşabil. Spre deosebire de principalii noştri adversari politici, PSD Iaşi, lista noastră nu are nume impuse de la Bucureşti şi cu atât mai mult, candidaţi care au făcut rău Iaşului în trecut. Ţelul asumat de mine, în calitate de preşedinte, şi filiala PNL Iaşi, rămâne neschimbat, fiind acela de a câştiga la Iaşi toate alegerile din acest an, de a maximiza numărul de mandate de parlamentari obţinute şi de a contribui consistent la câştigarea mandatului de preşedinte al României. Cred cu tărie că, prin muncă dedicată şi colaborare eficientă, putem continua să facem din judeţul Iaşi un model de dezvoltare şi prosperitate pentru România”, a spus Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, care deschide lista liberală la Camera Deputaţilor.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News