Mircea Geoană – candidatul oficial al Bisericii Adventiste?

Sursa foto: Mircea Geoană

Altădată susținătoare ferventă și ostensivă a PSD-ului, pentru alegerile prezidențiale de anul acesta Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (BAZS) își afișează preferința pentru candidatul independent Mircea Geoană.

Această  preferință a fost construită în timp. Mai întâi, un colaborator al lui Mircea Geoană, Dumitru Borțun – actualul președinte la organizației non guvernamentale civico-politică „Mișcarea România renaște” – s-a botezat în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (BAZS) unde a desfășurat o precampanie cu sprijinul direct al BAZS care l-a acreditat pentru a predica la amvoanele adventiste românești din țară și din străinătate, și l-a sprijinit în mediatizarea mesajului său politico-religios printr-o prezență susținută în emisiunile, podcast-urile, evenimentele Centrului Media al BAZS – Speranța TV și al publicațiilor BAZS.

Precampania în „bazinul adventist” – cum l-a numit Traian Băsescu – s-a desfășurat sub semnul convertirii de la ateism la adventism. Într-un interviu publicat pe 12 noiembrie 2022 în revista „Semnele timpului” organ de presă al BAZS, intitulat „Convertirea unui ateu”, Dumitru Borțun introduce în evenimentul convertirii sale proiectul politic al susținerii candidaturii lui Mircea Geoană în care era angajat: „Chiar acum sunt pe cale să finalizez manuscrisul la o carte intitulată Proiectul România, la care am lucrat mult și în care fac sugestii pentru un viitor mai bun al țării mele.”

Desigur, la vremea aceea Mircea Geoană era secretar general delegat la NATO și discursul public al celor care pregăteau calea pentru candidatura sa era constrâns să respecte exigențele acestei acest poziții, se arată pe euractiv.ro, într-un articol de Ștefan Bratosin, profesor universitar doctor de comunicare publică și politică la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța)..

În decembrie 2023, BAZS inițiază un program de susținere abia voalată a candidaturii lui Mircea Geoană intitulat „Misiunea Muntele Tabor”. Responsabilul acestui program este un predicator adventist George-Ovidiu Doca, ce a candidat, fără succes, în 2016, primul pe lista ALDE Bihor pentru Camera Deputaților și care, în 2017, a fost numit politic în postul de director al Institutului Limbii Române. „Misiunea Muntele Tabor” a fost creată cu susținerea personală afișată a lui Robert Mandache, președintele organizației regionale a BAZS, Conferința Muntenia, el fiind prezent și binecuvântând deschiderea acestui program de campanie, după ce a primit, conform procedurilor organizației bisericești, avizul pozitiv din partea Uniunii de Conferințe a BAZS, forul suprem de conducere, aflat sub președinția lui Aurel Neațu. Între altele, „Misiunea Muntele Tabor” și „Procred”, ambele dirijate de aspirantul politic George-Ovidiu Doca, au participat la precampania prezidențială prin organizarea mai multor concerte, după modelul gospel-ului politic american, la care invitatul a fost Mircea Geoană. Un astfel de eveniment a fost concertul extraordinar „Credință, libertate și prietenie”, organizat de Ambasada României în Statele Unite împreună cu „Procred” Music, cu ocazia sărbătoririi celor 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Aceste concerte au coagulat un public adventist atât din țară cat și din străinătate și au beneficiat de o mediatizare remarcabilă din partea Antenei 3 CNN, cu prezența lui Mihai Gâdea, absolvent al facultății de teologie al Universității „Adventus”, fost pastor adventist înainte de a fi directorul general al acestui post de televiziune. De asemenea, sâmbătă, 21 septembrie 2024, Biserica „Muntele Tabor” – fosta „Misiune Muntele Tabor” – a oficiat un cult special în cadrul căruia Mircea Geoană și-a expus programul după care a s-a pronunțat o rugăciune de binecuvântare a candidatului, amintind ca formă și fond de binecuvântările publice ale susținătorilor evanghelici ai lui Donald Trump. La ceremonie au participat mai multe personalități politice.

În același registru, mai trebuie amintit că recent senatorul Eugen Pîrvulescu, membru al BAZS (care a deținut funcții de conducere în biserica adventistă locală), și-a anunțat și el plecarea din PNL declarându-și oficial susținerea lui Mircea Geoană: „Așa cum mulți dintre dumneavoastră nu cred, nici eu nu văd ca Nicolae Ciucă să aibă măcar capacitatea, darămite șansele, de a accede în turul II al alegerilor prezidențiale. În schimb, sunt convins că Mircea Geoană va câștiga alegerile prezidențiale. De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă aștept pe 25 noiembrie să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană în turul doi.”

Toate aceste ocurențe, dar si altele neamintite aici, converg în același sens: o biserică angajată tacit în campania politică pentru prezidențiale, dar care privilegiază explicit un candidat în persoana lui Mircea Geoană. Desigur, oficial, BAZS se declară neutră de orice angajament politic, dar, aidoma poziției Papei Pius, care considera câmpul politic drept un domeniu de luat în stăpânire, BAZS a apreciat întotdeauna politicul. Cu politicul, BAZS are o istorie în perioada comunistă, dar și una postdecembristă mai discretă, dar tenace. Însă, prin acțiunile deschise de susținere a candidatului Mircea Geoană, BAZS nu mai păstrează nici o distanță față de acțiunea politică.

Ce câștigă candidatul Geoană este destul de limpede: pepinieră de semnături de susținere și un potențial bazin de vot. Bazin de vot, este drept, mic, pentru că adventiștii de ziua a șaptea sunt în număr de 65861 în țară – cf. datelor recensământului realizat de Institutul Național de Statistică în 2022 și nu 100.000 așa cum arată cifrele cosmetizate de președintele BAZS Aurel Neațu pe site-ul oficial al cultului. Cu cei din diaspora se poate ajunge la o cifră mai mare, dar nu extraordinară. Însă, într-o campanie electorală, orice vot contează. Să spunem că, grosso modo, îi adiționează la cei un milion de evanghelici români pe care i-a vizitat cu consecvență în ultimii doi ani în țară și diaspora. Aceasta în condițiile în care comportamentul de vot al adventiștilor rămâne totuși atipic, pentru că adventistul obișnuit refuză politica în biserică, nu votează, sau, dacă o face, votează cu puterea din momentul respectiv.

Dar ce câștigă BAZS? Ca instituție, nu mare lucru. Însă în termeni de oportunism individual al unor lideri religioși, politicieni și oameni de afaceri adventiști, care se afișează cu Geoană, da. Și nu este vorba despre putere în interiorul cultului, pentru că nu este perimetrul de acțiune al unui candidat, ci accesul la resurse, nu numai în campanie ci, și după, dacă rezultatul este favorabil.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: