Pacienți torturați cu pistolul cu electroșocuri. Dezvăluiri șocante de la Spitalul de Pshiatrie din Șchei

Sursa foto : Pexels

Pacienţii spitalului de Psihiatrie din Ştei, judeţul Bihor, erau bătuţi, torturaţi, cazaţi în condiţii inumane şi hrăniţi cu mâncare stricată. Descoperirea şocantă le aparţine reporterilor de la Observatorul Antenei 1, care au obţinut raportul care dezvăluie ororile din spitalul bihorean. Personalul spitalului folosea chiar şi un pistol cu electroşocuri pentru a linişti pacienţii. De altfel, două anchete vizează angajaţii unităţii medicale.

3 zile au stat angajații unei instituții care apără drepturile persoanelor cu dizabilități la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, cea mai mare unitate de acest tip din țară. Ce au descoperit i-a îngrozit, se arată negru pe alb în raportul instituției. Personalul medical foloseau un pistol cu electroșocuri pe pacienți. Bolnavii erau loviți, bătuți și hrăniți cu alimente stricate.

Surse din anchetă spun că infirmierii cercetați acum îi torturau pe pacienți fără milă, cu aparate cu electroșocuri. Mai mulți bolnavi, susțin anchetatorii, aveau astfel de semne pe corp. Informațiile sunt negate de managerul instituției, care declară totuși că sunt două cercetări în curs, una penală și una internă.

Aparatul a fost găsit într-un salon folosit de angajații spitalului. Criminaliștii au făcut cercetări, iar cazul a fost preluat de procurori.

Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a dus pentru a-l folosi ca lanternă. Sunt la ora actuală cinci pacienți asupra cărora au fost găsite echimoze.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: