Comercianţilor din Parcul Izvor le-au fost aplicate, duminică, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.500 de lei, principalele abateri fiind desfăşurarea activităţi de alimentaţie publică cu personal necalificat şi lipsa contractelor de salubrizare.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a afirmat, pe pagina de Facebook a instituţiei, că „la numeroase târguri autorizate de primarul general, Nicuşor Dan, agenţii comerciali îşi desfăşoară activitatea în afara legii” şi a dispus ca poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 5 să desfăşoare acţiuni în toate târgurile de pe raza sectorului şi să aplice sancţiuni pentru comercianţii care nu respectă legea.
„Dreptate, ordine şi disciplină în Sectorul. Sunt de acord cu organizarea târgurilor de orice fel pe raza sectorului, dar cu respectarea legislaţiei în vigoare. Se pare că primarul general, Nicuşor Dan, autorizează târguri pentru evazioniştii fiscali, pentru munca la negru şi pentru cei care nu respectă legea. Ca şi în cazul bazarului din Cotroceni, unde au fost desfăşurate, atenţie, acţiuni comune cu Poliţia Naţională, şi au fost identificate diferite încălcări ale legii, şi la târgul din Izvor comercianţii au fost găsiţi cu nereguli. Susţinem micii antreprenori şi comercianţii serioşi, dar nu putem tolera pe cei care sunt în afara legii!”, a precizat Cristian Popescu Piedone.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News