Coaliţia stânga-dreapta din Islanda s-a destrămat, anunţă premierul Bjarni Benediktsson, vrea alegeri legislative

Sursa foto: Pinterest

Coaliţia stânga-dreapta aflată la putere în Islanda din 2021 s-a destrămat, a anunţat premierul Bjarni Benediktsson, care propune organizarea unor noi alegeri în noiembrie, relatează AFP.

Puncte de vedere foarte diferite într-o serie de probleme – de la politica externă şi până la solicitanţii de azil sau politica energetică – au alimentat tensiuni în ultimele luni în coaliţie, a declarat duminică presei Benediktsson, liderul Partidului Independenţei (conservator), prima forţă politică în Parlament.

Premierul Bjarni Benediktsson a anunţat duminică faptul că se întâlneşte luni cu preşedinta islandeză Halla Tomasdottir pentru a-i cere să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri legislative în noiembrie.

Din coaliţie fac parte Partidul Independenţei, mişcarea Stânga-Verzi şi Partidul Progresului (centru-drrapta).

Punctele de dezacord ”au fost mai puţin discutate la ultimele alegeri decât trebuie să fie discutate azi”, a declarat el, subliniind ”cât de diferită este viziunea mişcării (Stânga-Verzi) cu privire la vitor faţă de ceea ce vreau eu să apăr”.

”Este de preferat cu Guvernul să aibă o viziune comună”, a declarat el publicaţiei online Visir.

”Este dezamăgitor când proiectele eşuează sau când circumstanţele se schimbă”, a adăugat el.

Bjarni Benediktsson, unul dintre politicienii cei mai experimentaţi din Islanda, a fost ministru al Finanţelor şi apoi de Externe înainte să fie premier.

El a anunţat că are susţinerea fermă a partidului său şi că urmează să candideze în alegerile din noiembrie.

Potrivit unui sondaj Gallup publicat la 1 octombrie, Guvernul de coaliţie are susţinerea doar unui sfert dintre alegători (24,6%), cel mai mic scor înregistrat vreodată de către institut al unui guvernm islandez în ultimii 30 de ani.

Cele trei partide din coaliţie sunt creditate împreună după social-democraţi (26,1%).

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: