VIDEO Decizii la PSD. Interzis la parlamentare pentru candidații cu probleme penale, anunță Romașcanu

Sursă foto: Facebook/ Partidul Social Democrat

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că social-democraţii au adoptat, marţi, în Consiliul Politic Naţional o decizie de a nu avea pe listele pentru alegerile parlamentare candidaţi care au probleme în Justiţie. „Iniţial a fost vorba să nu existe acţiuni în justiţie legate de problemele de corupţie sau cele asimilate acestora, am extins această chestiune şi către zonele de incompatibilitate”, a precizat el.

„A avut loc un Consiliu Politic Naţional strict pe teme organizatorice. Principalul vot care s-a dat astăzi a fost acela obţinut în unanimitate de a nu avea pe liste candidaţi care au probleme în Justiţie. Iniţial a fost vorba să nu existe acţiuni în justiţie legate de problemele de corupţie sau cele asimilate acestora, am extins această chestiune şi către zonele de incompatibilitate. Deci în acest moment Partidul Social-Democrat va veni în faţa alegătorilor cu liste formate din oameni care nu au niciun fel de probleme în Justiţie, de niciun fel de natură, ceea este un lucru care continuă decizia luată şi acum patru ani de conducerea Partidului Social-Democrat”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu.

El a fost întrebat şi dacă au fost persoane incompatibile care au trebuit scoase de pe liste.
„Există cei care s-au retras deja, persoane notorii pe care le ştiţi deja, dar există solicitarea din partea  conducerii partidului, în urma votului de astăzi, ca toată lumea, preşedinţii de organizaţii, să facă o reevaluare a listelor şi să ia măsuri de retragere acolo unde se va găsi cazul. Din ceea ce se ştie la nivel central, nu există altele, dar trebuie reluate pentru a nu avea niciun fel de problemă”, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD.
El a fost întrebat dacă pe listele parlamentare ale PSD vor mai fi şi alţi colegi ai lui Cristian Popescu Piedone, preşedintele PUSL, care deschide lista social-democraţilor la Giurgiu.
„Din ce ştiu eu, au existat aceste negocieri şi vor fi câţiva oameni pe care Partidul Social-Democrat îi va avea pe listă în urma discuţiilor cu PUSL-ul. Nu pot să vă confirm numele, probabil că domnul preşedinte o să vă zică mai multe legate de aceste discuţii. (…) Se vor înscrie în partid sau s-au înscris deja în partid. Este obligatorie înscrierea în partid atâta timp cât sunt pe listele Partidului Social-Democrat”, a transmis Lucian Romaşcanu.
Întrebat care este motivul pentru care aceste persoane sunt din nou primite pe listele social-democraţilor, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns: „Este o negociere care are ani de zile în urmă şi a continuat şi în acest moment. Există oameni de calitate, există oameni care pot ajuta şi, în consecinţă decizia Partidului Social-Democrat a fost în a accepta aceste persoane pe listă”.

Amintim că deputatul Adrian Chesnoiu, trimis în judecată în 2022 pentru instigare și abuz în serviciu, a anunțat deja că s-a retras de pe lista PSD Olt pentru alegerile parlamentare.

De asemenea, fostul ministru Florian Bodog, trimis și el în judecată, a anunțat că renunță la a mai candida pentru un nou mandat de senator PSD de Bihor și se va concentra pe funcția de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea și pe profesia de chirurg.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: