Ministrul Agriculturii: Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, proiectul de ordonanţă urmând să fie lansat în dezbatere în perioada următoare, iar ulterior va fi aprobat în Guvern, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de presă.

„În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de… Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România”, a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.

Barbu a precizat că proiectul de ordonanţă este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse.

„În prezent retailerii şi procesatorii trebuie să mai aducă o evaluare pe anumite produse. Sunt convins că voi avea puterea, ca ministru al Agriculturii, să-i conving că redresarea industriei alimentare şi această ordonanţă pe care vrem să o dăm face parte din pachetul general de procesare în România (…) Voi încerca să conving sistemul de retail din România, procesatorii din România şi fermierii din România că această ordonanţă este una benefică pe întreg lanţul agroalimentar”, a mai spus şeful de la MADR.

În opinia sa, piaţa nu va fi destabilizată după plafonarea adaosului comercial la mii de produse.

„Nu mă tem deloc că piaţa va fi destabilizată, pentru că atunci când Ministerul Agriculturii a pus în transparenţă prima ordonanţă, foarte mulţi analişti economici, foarte mulţi retaileri, spuneau că va fi penurie de alimente, că această ordonanţă nu-şi va produce efectele, însă aceasta a produs efecte, lucru spus de către Consiliul Concurenţei. Mai mult de atât s-a dublat vânzarea acestor produse, inflaţia în România în sistemul agroalimentar era undeva la 10,8 – 10,9%, iar în momentul de faţă este la aproape 4,5%”, a subliniat Barbu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: