Prefectul Capitalei: „Bucureștiul e într-o zonă seismică de grad 8″

Foto PS News

City managerul Sectorului 4, Andrei Trocan, a declarat luni, 09.10.a.c., la Puterea Știrilor că în orice moment planșeul Unirii se poate prăbuși. În acest context, prefectul Capitalei Mihai Toader, invitatul Marinelei Angheluș la Puterea Știrilor vorbește despre cine sunt responsabilii care supun bucureștenii la acest risc.

„Este foarte simplu. Este răspunzător cel care se opune demarării lucrărilor de consolidare”, spune prefectul Capitalei Mihai Toader, continuând:

V-am spus puțin mai devreme că în acest sens am și Comitetul Municipal pentru Situații de urgență, în care și domnul primar general este vicepreședinte. Comitetul a hotărât ca autorizația de construcție să fie emisă în regim de urgență, pentru că se impune autorizarea în regim de urgență pentru prevenirea, atenuarea sau reducerea riscului de producere a accidentelor, inclusiv accidentele tehnice. Și aici avem expertizele care stau la bază. Conform legii, suntem strict în cadrul legal.. Dacă nu mă înșel, este articolul 7, aliniat 1.6 din legea 50. Aici se prevede clar când și cum se pot emite aceste autorizații în regim de urgență”.

Nicușor Dan, primarul Capitalei este de altă părere. El spune că nu există toate avizele.

Mai sunt trei avize care nu sunt luate și care trebuiesc eliberate de instituții din subordinea dânsului. La un interviu acordat era destul de lejer spunând că da, o să fie emise aceste avize în două-trei luni. Acum, în situația în care ne aflăm cu planșeul de la Piața Unirii, nu știu dacă trebuie să așteptăm două, trei, cinci luni. Timpul nu lucrează în favoarea noastră și trebuie intervenit de urgență”.

Întrebat de ce nu s-a intervenit până acum, având în vedere că în 2022 a fost făcută deja a 3-a expertiză care a stabilit potențialul risc, Toader spune:

Din 2022 cei de la Sectorul 4 și-au asumat această investiție și lucrările de acolo nu-s extraordinar de grele din punct de vedere tehnic, dar vor genera un disconfort destul de mare. Și atunci un primar e greu să își asume acest disconfort, pentru că normal e și vorba de o reacție negativă din partea cetățenilor care vor fi afectați de lucrări și consider că de asta pe parcursul timpului s-a tot tergiversat.

Dar dacă cineva își asumă această investiție, această lucrare, lucrul ăsta este de salutat. Mai mult decât atât, cei de la Sectorul 4 au depus de eforturi considerabile pentru finanțare și nu trebuie să nu luăm lucrul ăsta în calcul. Este vorba totuși de 800 de milioane de lei,  fonduri obținute prin programul Anghel Saligny, de la Ministerul Dezvoltării. Este vorba de foarte mulți bani, bani pe care administrațiile locale, că e Primăria Capitalei că sunt primării de sector, dispun pentru o investiție de asemenea, în anvegură”.

Nicușor Dan spune că acest planșeu este încadrat de specialiști la stadiul de nesatisfăcător, la fel cum sunt de altfel și multe clădiri, multe pasaje din București.

Dânsul până acum consider că trebuia să înceapă lucrările de intervenție pentru pasajele care sunt în grad cinci. Acesta nu e un motiv că vai de mine, lăsăm investiția asta, că este în patru, că avem altele în alte zone care sunt în cinci, prezentând un pericol și mai mare. Dar încă o dată, mă repet, este urgența este incontestabilă pentru zona respectivă, pentru planșeul de la Piața Unirii și acum ce să facem noi? Normal, o administrație normală trebuie să prevină, să atenueze, să reducă un potențial risc.

Mai trebuie să așteptăm să cadă o mașină sau să se surpe, eu știu, vorbim de un colaps total, dar există un pericol real pentru acea zonă.  Bucureștiul e totuși într-o zonă seismică de grad opt. Doamne ferește să avem și un seism în București cu o magnitudine mai măricuță!”

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: