Birou permanent la Senat, pentru repartizarea solicitării de ridicare a imunităţii lui Eugen Pîrvulescu

Sursa foto: Eugen Pîrvulescu

Biroul permanent al Senatului se reuneşte, miercuri, în format online, de la ora 13,00, pentru repartizarea către Comisia juridică a solicitării de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu.

Solicitarea, sosită marţi la Senat, vizează încuviinţarea de către plen a percheziţiei informatice pentru Eugen Pîrvulescu.

Ministrul Alina Gorghiu a trimis preşedintelui Senatului, marţi, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul lui Eugen Pîrvulescu.

Vinerea trecută, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de vineri, faţă de Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă şi faţă de alte două persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influenţă, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu şi beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate şi Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzată de trafic de influenţă suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: