Sondaj: Kamala Harris se menţine cu un avans marginal faţă de Trump, de 45% la 42%

Sursa foto: Kamala Harris

Vicepreşedinta democrată Kamala Harris îşi menţine un avans marginal de 3 puncte procentuale – aflat în marja de eroare – faţă de republicanul Donald Trump, fiind cotată cu 45% faţă de 42% din intenţiile de vot, potrivit unui nou sondaj Reuters / Ipsos, care arată că cei doi rămân blocaţi într-o cursă strânsă pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie.

În timp ce diferenţa dintre cei doi rămâne constantă comparativ cu un sondaj Reuters/Ipsos realizat cu o săptămână înainte, noul sondaj, care s-a încheiat duminică, dă semne că alegătorii – în special democraţii – ar putea fi mai entuziasmaţi de alegerile din acest an decât au fost înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, când democratul Joe Biden l-a învins pe Trump.

O proporţie de 78% dintre alegătorii înregistraţi consultaţi în cursul acestui sondaj efectuat timp de trei zile – inclusiv 86% dintre democraţi şi 81% dintre republicani – au declarat că sunt „complet siguri” că vor vota în alegerile prezidenţiale. Ponderea respondenţilor siguri că vor vota a crescut de la 74% într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat în perioada 23-27 octombrie 2020, când 74% dintre democraţi şi 79% dintre republicani spuneau că sunt siguri că vor vota.

Sondajul a avut o marjă de eroare de 4 puncte procentuale.

Kamala Harris a intrat în cursă în iulie, după ce preşedintele Joe Biden şi-a încheiat eforturile de realegere în urma unei prestaţii slabe la dezbaterea împotriva lui Trump din iunie. La acea vreme, Trump era considerat pe scară largă candidatul principal, parţial pe baza puterii sale percepute în ceea ce priveşte economia, după mai mulţi ani de inflaţie ridicată sub administraţia Biden, care totuşi a scăzut în ultimele luni.

Mai recent, Harris pare să se bucure de un atu în viziunea alegătorilor care au ales-o drept candidatul cel mai bun în ceea ce priveşte politica de sănătate şi gestionarea extremismului politic, deşi alegătorii au apreciat, de asemenea, că economia SUA este principala problemă în alegeri şi au afirmat că Trump este cel mai bun administrator economic, potrivit noului sondaj.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: