Jurnal de campanie – 18 octombrie prezintă haiducia lui George Simion care ia, pe bune, bani de la bogați și promite, din gură, case săracilor. Vedem și cum Lasconi îi ia sub aripa protectoare pe penalii din USR, iar Mircea Geoană e nostalgic după șampania „victoriei” din 2009, iar Kelemen Hunor știe că nu are prea mari șanse la Cotroceni.
„Mircea Geoană a mai deschis o dată șampania”, a spus Mihai Tudose, întrebat dacă Geoană are șanse să fie președinte, aceasta mai spune că nu are șanse. „Eu am pariat că nu ia 10%”.
Elena Lasconi a încercat să explice cum de se regăsesc pe listele USR la parlamentare persoane cu probleme în justiţie.
George Simion este acuzat de deputatul AUR Ringo Dămureanu că i-a cerut 60.000 de euro ca să îl pună pe listele de candidați a partidului.
- Mihai Tudose, despre Mircea Geoană: ”Gura păcătosului adevăr grăiește”
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a venit joi în emisiunea În opoziție, cu Denis Rifai. Acesta a fost întrebat despre perioada în care Geoană era în PSD. De asemenea, el a spus că Mircea Geoană nu are șanse să devină președintele României.
„Știți, el a mai deschis o dată șampania. Acum, e drept, că dintre toți contracandidații el are cea mai mare experiență, că a mai fost președinte o noapte. Până dimineața, când a pus dopul la șampanie la loc. Marcel Ciolacu nu va merge la dezbatere.
Sunt amintiri pe care le aveți cu domnul Geoană. Atâta poate. Vă dau o amintire cu domnul Geoană de ieri. O declarație absolut șocantă, pe principiul gura păcătosului adevăr grăiește. La un studio de emisiune, într-o emisiune m-a întrebat cineva ce foloase i-a adus vizita la Moscova din 2005. Răspunsul a venit prompt.
Păi, niciunul, că n-am ieșit președinte, deci, niciunul. Logica din spate ar fi: tu te-ai dus la Moscova să ai sprijin ca să fii președinte. După o declarație de genul ăsta eu cred că într-o lume normal te cam duci acasă, te duci într-o peșteră, sapi o gaură și nu mai ieși”.
- Elena Lasconi se supără când îi sunt arătați „penalii” de pe liste: Nu s-a auzit de niciun USR-ist care să fi luat vreun cent vreodată, iar alții fură cu portbagajul.Lasconi a fost întrebată despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu, în contextul discuţiei „fără penali” pe listele la parlamentare. ”Cred că e ciudat să arătaţi cu degetul spre USR în condiţiile în care nu s-a auzit de niciun USR-ist care să fi luat vreun cent vreodată, vreun leu vreodată. Alţii fură cu portbagajele, pe candidatul la prezidenţiale al USR îl întrebaţi de ce nu îşi mai aduce aminte în detaliu cum a luat un credit în urmă cu 23 de ani şi alţii fură cu portbagajul”.
- Deputatul AUR de Dolj Ringo Dămureanu i-a acuzat joi pe George Simion și Marius Lulea că i-au cerut 60.000 de euro ca să îl pună pe listele de candidați. El a spus într-o declarație pe rețelele sale sociale că a refuzat să plătească, motiv pentru care ar fi fost scos de pe lista pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Dămureanu a susținut că George Simion i-ar fi indicat și persoanele de la care să se împrumute în caz că nu avea bani.Deputatul AUR a mai declarat că tuturor candidaților le-au fost cerute aceste sume. El a adăugat că mai mulți candidați de pe listele AUR de la Dolj sunt de fapt trimiși de la alte partide, care vor trăda AUR pentru a-și recupera banii plătiți pentru a intra în parlament.
- Kelemen Hunor știe că nu are prea mari șanse la Cotroceni. Întrebat dacă este dispus să facă un troc și să-și dea voturile altui candidat contra unor eventuale beneficii, liderul UDMR susține că acestea sunt „legende urbane“.„Nu cred că oamenii pot fi mutați ca niște borcane pe raft dintr-o parte în alta. Eventual poti face o recomandare, poți să spui dacă nu ai intrat în turul II cu cine votezi tu și de ce. Dar asta nu înseamnă că toți cei care te-au votat te vor urma“.
Campania electorală debutează la 1 noiembrie şi se încheie la 30 noiembrie, ora 7.00. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale în 2024 au loc în trei duminici consecutive: 24 noiembrie – primul tur al alegerilor prezidenţiale; 1 decembrie – alegerile parlamentare; 8 decembrie – al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News