Sorin Grindeanu: Până la 1 decembrie toate cele patru loturi din A7 Buzău-Focşani vor fi date în circulaţie

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au precizat vineri, cu ocazia unei vizite de lucru efectuată împreună cu premierul Marcel Ciolacu pe Autostrada A7, tronsonul Buzău-Focşani, în zona localităţii Vadu Paşii, că până la data de 1 noiembrie se va da în circulaţie lotul 4 Mândreşti-Focşani iar până la data de 1 decembrie, toate lucrările pe cele patru loturi dintre Buzău şi Focşani se vor finaliza. 

Cu ocazia vizitei efectuate pe lotul 1, la Vadu Paşii, în zona podului de peste râul Buzău, premierul Marcel Ciolacu a declarat că până la finalul anului se vor da în folosinţă 84 de km de autostradă, între Buzău şi Focşani.

„Este în spatele nostru al doilea pod ca mărime din România, are o deschidere de 1.360 m, lucrarea cea mai complicată de pe acest lot. Din discuţiile avute cu domnul ministru şi cu constructorul, anul acesta se vor da în folosinţă 84 km de la Buzău, la Focşani şi mai sunt cele două loturi, Ploieşti-Pietroasa, aproape 50 km. Am tot auzit discuţii că nu s-au tras sume din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Vă anunţ că Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a tras până acum din PNRR 1,5 miliarde din cele 2,3 miliarde alocate pentru infrastructura rutieră”, a precizat Ciolacu.

Lotul 4 din tronsonul Buzău-Focşani ar urma să fie dat în circulaţie la începutul lunii noiembrie.

„În jurul datei de 1 noiembrie se va da în circulaţie lotul de lângă Focşani, lotul 4, după o săptămână vom da în circulaţie loturile 1 şi 2, după o altă săptămână o să dăm în circulaţie la Craiova, mai dăm drumul la un lot şi după încă o săptămână venim aici şi dăm drumul la lotul 3. Până în 1 decembrie, toate cele patru loturi vor fi date în circulaţie”, a susţinut Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăgat că speră ca până la finalul anului 2025, românii să poată circula pe toată Autostrada A7, între Ploieşti şi Paşcani. El a menţionat că în acest moment în România se lucrează la aproximativ 800 de km de autostrăzi şi drumuri expres iar alţi 1.000 km sunt în licitaţie.

„Termenele pe lotul 1 şi 4 sunt în mai 2025, termenele pe loturile 2 şi 3, decembrie 2025. Deci, vorbim de o devansare pe două dintre ele cu un an, pe celelalte două cu şase luni. La anul se vor da în circulaţie şi loturile până spre Paşcani. De la Focşani la Bacău cele 3 loturi sunt în jurul a 50%, de la Bacău la Paşcani, 30-40%. La cum îi văd terminând aceste patru tronsoane aici, probabil până la finalul anului viitor se va putea circula pe autostradă, până la Paşcani, pe cele 6 loturi rămase. Avem în licitaţie acum Paşcani-Suceava, în jurul datei de 10 noiembrie este data limită de depunere de oferte, pentru că trebuie să ajungem cu A7 până la graniţa cu Ucraina, până la Siret. Celelalte două loturi între Ploieşti-Buzău vor fi date în circulaţie în această toamnă. Am fost şi pe celebra autostradă Piteşti-Sibiu, unde vom da drumul la primii 15-16 km de la Piteşti la Curtea de Argeş în această toamnă. Acum în România sunt în lucru aproape 800 km de autostradă şi drum expres şi în licitaţie încă 1.000. Este nevoie ca şi în anii viitori acest ritm să se menţină, astfel încât în perspectiva a patru-cinci ani de acum încolo România să aibă acea reţea de infrastructură absolut necesară”, a spus Grindeanu.

Autostrada A7, tronsonul Ploieşti-Buzău, se compune din trei loturi, pe o lungime de 63,25 km iar tronsonul Buzău-Focşani are patru loturi şi o distanţă de 82,44 km.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: