Tîlvăr, prezent la Reuniunea miniştrilor Apărării NATO

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a fost prezent la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre NATO, care a avut loc joi și vineri la Cartierul General din Bruxelles.

Joi, în prima zi a reuniunii, au avut loc două sesiuni esențiale. Prima dintre acestea s-a concentrat pe cooperarea cu statele partenere din regiunea Indo-Pacific, o regiune din ce în ce mai relevantă pe scena geopolitică globală. În acest context, NATO își extinde colaborarea dincolo de granițele Europei, având în vedere importanța stabilității în Asia și potențialele amenințări comune. Cea de-a doua sesiune a zilei a fost dedicată Consiliului NATO-Ucraina, unde s-a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina în fața agresiunii ruse. Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN), Angel Tîlvăr a subliniat angajamentul României în sprijinirea Ucrainei prin multiple inițiative bilaterale, dar și printr-o coordonare eficientă la nivel NATO și UE.

„Oficialul român a subliniat angajamentul țării noastre în sprijinirea Ucrainei, atât prin inițiative bilaterale, cât și prin coordonare eficientă la nivelul NATO și UE, pentru asigurarea complementarității acțiunilor”, se arată în comunicatul MApN.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: