Cele mai îmbătrânite județe ale României, unde locuitorii sunt mai bătrâni decât ai celei mai îmbătrânite țări din lume

Sursa foto: pixabay

Cel mai ”tânăr” județ din România este Ilfov, unde vârsta medie a locuitorilor este puțin sub 39 de ani, iar cel mai ”bătrân” este Teleorman, unde locuitorul mediu se apropie de 47 de ani, arată datele Institutului Național de Statistică, prelucrate de HotNews.ro. În ultimii 10 ani, situația s-a deteriorat, în sensul că în 2013 aveam 9 județe în care vârsta medie era sub 40 de ani. Azi mai sunt două.

România în întregime îmbătrânește, iar unele județe o fac cu viteze mai mari decât altele.

În 2019, România era a 13-a cea mai îmbătrânită țară din lume (după ponderea seniorilor de 65+ ani în totalul populației), potrivit datelor Diviziei specializate a ONU publicate în iule 2024. Anul acesta am urcat pe locul al 12-lea, iar în câțiva ani intrăm în top 8 al celor mai bătrâne națiuni din lume.

Pe primul loc este Japonia, unde aproape 30% din populație depășește 65 de ani. Este urmată de Italia, Portugalia, Grecia și Germania, care din „locomotiva” Europei a ajuns „pacientul” ei.

Cu o speranță de viață tot mai mare, cu o natalitate în recul și o migrație netă negativă (emigrează mai mulți români decât intră imigranții, pe fondul pensionării apropiate a generației baby boomer, presiunile pe cheltuielile cu sănătatea, îngrijirea socială și pensii vor crește într-un ritm consistent, iar nevoia de creștere a taxelor devine evidentă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: