Debitele medii zilnice ale râurilor din jumătatea de vest a ţării vor fi în creştere în următoarele zile

inundaţii / ISU Hunedoara
inundaţii / ISU Hunedoara

Debitele medii zilnice ale râurilor din România vor fi în creştere în următoarele zile pe râurile din jumătatea de vest a ţării şi în general staţionare pe celelalte râuri.

Ulterior, vor fi în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din sud – vestul şi vestul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare, arată prognoza emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 6 – 12 august 2023.

„În prima zi a intervalului sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi pâraie, formarea de viituri rapide, cu efecte de inundaţii locale şi creşteri semnificative de niveluri şi debite cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte din Banat şi Oltenia, datorită precipitaţiilor torenţiale, sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ, prognozate şi propagării”, potrivit prognozei.

Hidrologii avertizează că în primele două zile ale intervalului de prognoză va fi în vigoare un Cod portocaliu de viituri, dar şi unul galben, pe râuri din judeţele: Bihor, Arad, Cluj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 5.800 metri cubi/secundă (mc/s), situându-se în prima parte a intervalului sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s), apoi peste această medie în partea a doua a intervalului. În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere.

Pentru luna august hidrologii estimează un debit maxim al Dunării la intrarea în ţară de 4.500 mc/s şi unul minim de 2.700 mc/s.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: