Ministerul Sănătăţii a prelungit cu încă un an, până la sfârşitul lui 2025, termenul până la care farmaciile trebuie să păstreze comprimatele de iodură de potasiu comandate de stat în urmă cu peste doi ani, la începutul războiului din Ucraina, când au fost achiziţionate 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu pentru protejarea populaţiei în cazul unui eventual incident la una dintre centralele nucleare din ţara vecină. Comprimatele au fost produse de compania Antibiotice Iaşi, controlată de Ministerul Sănătăţii, în luna martie 2022, fiind ulterior distribuite către farmacii prin intermediul direcţiilor de sănătate publică (DSP). Cu toate acestea, doar puţin peste 900.000 de comprimate au fost eliberate către populaţie, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii la solicitarea News.ro. În ianuarie, Ministerul Sănătăţii a stabilit că farmaciile vor păstra comprimatele de iodură de potasiu 65 mg nedistribuite către populaţie până la 31 decembrie 2024.
Astfel, un ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 5.116/2024), publicat joi în Monitorul Oficial, prevede păstrarea comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg nedistribuite către populaţie în farmaciile comunitare până la 31 decembrie 2025.
“La finalul perioadei, farmaciile (…) predau, prin intermediul companiilor de distribuţie de medicamente, către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cantităţile rămase în stoc, acordurile pacienţilor, respectiv ale aparţinătorilor, pentru cazurile în care eliberarea medicamentului s-a realizat către aceştia din urmă, privind administrarea tratamentului şi prescripţiile pe baza cărora au eliberat medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, pe bază de proces-verbal de predare-primire”, prevede ordinul.
Noul act normativ modifică ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.648/2022 (privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie).
Acesta prevedea, în forma iniţială, că farmaciile urmau să păstreze comprimatele de iodură de potasiu 65 mg cel mult 6 luni de la data recepţiei.
Decizia de a comanda 30 de milioane de comprimate a fost luată după ce în ţară s-a semnalat un interes ridicat de cumpărare a iodurii de potasiu, din cauza războiului din Ucraina, ţară în care se află 5 centrale nucleare active şi situl centralei de la Cernobîl, unde a avut loc accidentul grav din 1986.
Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii la solicitarea News.ro, până la data de 11 septembrie 2024, au fost distribuite la nivel naţional 914.899 comprimate de iodură de potasiu 65 mg. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila estima la 7-8 milioane numărul celor eligibili pentru administrarea iodurii de potasiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News