Scădere pentru Dacia pe cea mai mare piață auto din Europa

dacia sandero
Sursa foto: Dacia

Vânzările Dacia din Germania au frânat în luna iulie, pe fondul scăderii comenzilor din industria auto. Rezultatul mărcii românești este deocamdată în contrast cu cel al pieței germane, care continuă să crească. Dacia a înmatriculat în luna iulie un volum de 5.604 autoturisme pe piața din Germania, înregistrând o scădere de 2 procente față de luna iulie 2022 și un declin abrupt față de luna anterioară, când era depășit pragul de 8000 de autoturisme înmatriculate. În consecință, cota de piață a mărcii s-a micșorat ușor, la 2,3% în iulie și la 2,5% pe cele șapte luni care au trecut din acest an.

Dacia rămâne chiar și aceste condiții una dintre cele mai populare mărci din Germania, după cele locale și cele care aparțin de grupurile germane. Pe ansamblu, vânzările de autoturisme din această țară au crescut în iulie cu 18,1%, menținându-și pentru moment trendul ascendent, în pofida semanalelor de alertă venite dinspre reprezentanții industriei auto, care au anunțat că sunt semnale puternice privind scăderea comenzilor.

Dacia face parte dintr-un grup destul de restrâns de mărci care au încetinit în iulie, printre acestea numărându-se Mitsubishi și Citroen. Pe întreg intervalul de la începutul anului, Dacia își păstrează o creștere foarte bună, mai mult decât dublă față de media pieței, respectiv 32,4%, comparativ cu 13,6%. Volumul total înmatriculat în acest an în Germania este de 40.360 de autoturisme, aproape identic cu cel înregistrat de Tesla și mai mare decât cel al Renault, Peugeot sau Mazda, informează profit.ro.

În luna iunie, Dacia încă era pe un trend crescător, având cel mai bun volum din 2023 pe piața germană, însă primele semne de scădere s-au manifestat deja la Spring, un model electric afectat de scăderea subvențiilor acordate de guvernul federal pentru achiziția de mașini electrice. Vicepreședintele Xavier Martinet a recunoscut în luna iulie că a sesizat o reducere a cererii pe piața auto din Europa, care ar putea crea îngrijorare, dar a precizat că Dacia își va menține cota de piață, chiar și în situația unei astfel de încetiniri. În Franța, cea mai importantă piață a Dacia, înmatriculările mărcii românești au scăzut în iunie, dar și-au revenit în iulie, la un nivel redus, însă, comparativ cu lunile anterioare.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: