Salariul minim va fi anul viitor 4.050 de lei, propunerea Guvernului, discutată săptămâna trecută de premierul Ciolacu cu patronatele și sindicatele, fiind redactată acum oficial sub forma unui proiect de hotărâre.
Astfel se propune ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată să fie majorat la 4.050 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 9,46 %, față de luna decembrie 2024.
În luna decembrie 2024 tariful orar este de 22,024 lei/oră pentru un program complet de lucru 168,000 ore pe lună, iar din luna ianuarie 2025 tariful orar va fi de 24,496 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,334 ore/lună.
Din luna ianarie 2025, durata medie lunară a timpului de muncă este de 165,334 ore în medie pe lună.
Salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 3.300 lei la 3.700 de lei, începând cu 1 iulie 2024.
În toamna anului trecut, Guvernul a decis că salariul minim crește de la 1 octombrie 2023 de la 3.000 de lei la 3.300 de lei și în construcții de la 4.000 de lei la 4.500 de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News