Campania electorală pentru turul 2 al alegerile din R. Moldova ar putea fi şi mai marcată de dezinformări

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova ar putea fi şi mai marcată de dezinformări, avertizează experţi de la Chişinău, care subliniază că rezultatul strâns al votului pentru referendum se datorează dezinformării şi cumpărării voturilor de către Rusia.

Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova ar putea fi şi mai marcată de dezinformări, avertizează experţi de la Chişinău, care subliniază că rezultatul strâns al votului pentru referendum se datorează dezinformării şi cumpărării voturilor de către Rusia.

Colega RRA de la Radio Chişinău, Ina Guţu, are detalii: ”Este imperios ca Republica Moldova să rămână pe calea democratică de partea lumii civilizate, avertizează experta WatchDog, Rodica Pîrgari. O ţară cu lideri pro-ruşi la Chişinău ar fi o mare dezamăgire şi o tragedie pentru Ucraina şi pentru viitorul democratic al Republicii Moldova, subliniază Rodica Pîrgari în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chişinău.

Rodica Pîrgari: ”Ucraina să aibă pericolul unei Moldove pro-ruse din spate. Asta ar fi, cred că, o tragedie.”

Unificarea societăţii reprezintă cea mai puternică armă în faţa Federaţiei Ruse, consideră experta, care anticipează o campanie pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale şi mai impregnată de falsuri şi dezinformare. Rezultatul votului la alegerile prezidenţiale, dar în special la referendum, au fost influenţate de câţiva factori importanţi, printre care dezinformarea şi coruperea alegătorilor cu bani veniţi de la Moscova, consideră şi analistul politic Ion Tăbârţă.

Ion Tăbârţă: ”Am avut foarte, foarte multă dezinformare, cu un 10 procente cel puţin au fost corupţi alegătorii.”

Amintim că cetăţenii Republicii Moldova au votat duminică, 20 octombrie, prin referendum, modificarea Constituţiei în vederea aderării ţării la Uniunea Europeană. Alegerile au avut loc pe fundalul unor ingerinţe fără precedent ale Federaţiei Ruse în procesul electoral din Republica Moldova, semnalate atât de autorităţi, cât şi de experţii internaţionali care au monitorizat desfăşurarea alegerilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: