Ungaria, Slovacia şi Serbia promit să continue lupta împotriva migraţiei ilegale

Sursa foto: Aleksandar Vucic

Ungaria, Slovacia şi Serbia vor continua eforturile comune pentru a reduce migraţia ilegală în Uniunea Europeană, au declarat marţi liderii celor trei ţări, adăugând ca sunt necesare mai multe fonduri UE în acest sens, relatează Reuters.

Reuniţi la Komarno, în Slovacia, la graniţa cu Ungaria, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, premierul slovac Robert Fico şi şeful guvernului ungar Viktor Orban au subliniat eforturile lor de a reduce numărul de migranţi, mai ales din Orientul Mijlociu şi Africa, care au venit pe aşa-numita rută a Balcanilor, ce trece prin Serbia şi ajunge în UE, prin Ungaria.

În general, migranţii încearcă să ajungă în ţările mai bogate din Europa de Vest, precum Germania.

Anul acesta, sunt cu 80% mai puţini migranţi (în Serbia) decât anul trecut”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, după întâlnirea cu Fico şi Orban.

„Vom continua să lucrăm împreună şi cred că rezultatele vor fi bune”, a mai spus el.

Migraţia ilegală rămâne o problemă politică cheie în Europa la aproape zece ani de la criza din 2015, când aproximativ un milion de persoane au ajuns în blocul comunitar. Migranţii ilegali care au ajuns în Europa anul trecut au reprezentat mai puţin de o treime din numărul înregistrat în timpul crizei din 2015.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: