VIDEO Stroe, despre o înțelegere Ciolacu – Simion: Posibilă, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Ionuț Stroe, invitat Puterea Știrilor 22.10

Potrivit ultimului sondaj Avangarde, în turul doi al prezidențialelor vor intra în cursă Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Acest lucru era de așteptat, spune Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, întrucât cele două partide sunt vehicule politice electorale suficient de puternice încât să le asigure candidaților lor prezența în turul doi.

„Sunt singurii care au o agendă serioasă și vin cu idei care în mod evident sunt o ofertă electorală mult superioară programelor celorlalți. Și foarte probabil se va întâmpla acest scenariu pe zi ce trece. Vedem că cifrele evoluează în acest sens. Noi ne gândim, evident, ca în turul doi să încercăm să maximizăm șansele dreptei, deci ne îndreptăm privirea către toți cei care gândesc, simt, acționează, au ca reper politic dreapta românească pentru a susține calea dreptei și pe Nicolae Ciucă în turul doi și îi așteptăm, bineînțeles, alături”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Chiar dacă deocamdată partidele de dreapta nu au reușit să găsească o formulă de colaborare electorală, a mai spus liberalul, poate că după primul tur se va întâmpla acest lucru. În ce privește o posibilă susținere în turul doi a PSD de către AUR, Ionuț Stroe este de părere că scenariul este plauzibil.

„Nu m-ar mira să existe o înțelegere între cei doi. De altfel, sunt zvonuri cum că filialele PSD ar putea asigura câteva voturi necesare și suficiente pentru a-l băga pe acest extremist de serviciu în turul doi, evident pentru a ușura competiția politică a domnului Marcel Ciolacu. În schimb, planurile de acasă nu se potrivesc tot timpul cu cele din târg. Simion, chiar dacă este un contracandidat facil oricărui competitor în turul doi, lucrul acesta nu se va întâmpla. În sensul că probabil întreaga Românie, într-un asemenea scenariu, s-ar mobiliza pentru a opri ascensiunea profilului rusesc al candidatului promovat în România”, a subliniat Ionuț Stroe.

Acesta a amintit recenta eliminare forțată a Dianei Șoșoacă, competitor pe același segment de electorat populist și extreminist ca și Simion, lucru care duce cu gândul la un plan de care PSD nu ar fi străin.

„Acum, dacă listele AUR au fost colonizate cu oameni susținuți de PSD, dacă va exista o înțelegere în cadrul organizațiilor județene pentru a le transfera voturi, vom vedea. Faptul că există un scandal imens în AUR generat de oamenii partidului care au fost eliminați de pe liste de către Simion pentru a face loc unora care sunt apropiați Partidului Social Democrat…”, a adăugat purtătorul de cuvânt, menționând, de asemenea, perioada când consultanții politici ai lui George Simion au fost Vasile Dâncu și Victor Ponta.

Ionuț Stroe trimite către articole de presă din trecut care îi înfățișau pe aceștia la diferite întâlniri din Primăverii și observă că Simion nu se ceartă niciodată cu Marcel Ciolacu.

„Aproape că cei doi contracandidați se ignoră. Tare mi-e ca acest AUR să nu fie de fapt un PSD îmbrăcat în alte haine”, a afirmat Ionuț Stroe.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: