Românii evită jobul plătit cu 10.000 de lei net

Tractor
Sursa foto: pixabay

Aproape o treime dintre români muncesc pentru salariul minim, de numai 400 de euro, echivalentul a 2.000 de lei, în a doua cea mai săracă țară a UE, România. Și totuși, există și în țară locuri de muncă bine plătite, dar de care românii fie nu știu, fie nu se înghesuie la ele, conform adevărul.ro.

Cifrele Eurostat arată, fără niciun dubiu, că România e cea mai săracă țară membră UE, în condițiile în care, potrivit statisticilor, o treime dintre români sunt săraci sau sunt amenințați cu sărăcia. Mai exact, potrivit sursei citate, 34% dintre români erau expuși, în anul 2022, riscului de sărăcie şi excluziune socială, dar inflația și problemele economice din 2023 ar putea duce la creșterea procentului. 

Există și joburi bine plătite, dar pe care românii le ocolesc. Spre exemplu, fermierii se plâng că nu găsesc tractoriști, deși le oferă contract de muncă și un salariu ce poate ajunge la 10.000 de lei. Un salariu la care un profesor, spre exemplu, poate doar să viseze. 

Sunt disperat și nu exagerez deloc, nu sunt dramatic când spun asta, dar pur și simplu nu găsesc un tractorist în toată țara asta, deși am dat zeci de anunțuri de angajare. Am două tractoare care îmi ruginesc pur și simplu, dar nu găsesc tractoriști de mai bine de un an. Am vorbit cu un băiat care mi-a promis inițial că vine pentru un salariu de 10.000 de lei și contract pe perioadă nedeterminată, apoi mi-a dat mesaj că în Franța câștigă dublu și că pleacă acolo. Dacă nici măcar un salariu de 10.000 de lei lunar nu e bun, atunci ce să mai zic, ce să mai fac? Sunt disperat, nu știu ce să mai fac”, spune Vlad Câmpean, administratorul unei ferme. 

Aceeași problemă o are și Radu Vladimir, care spune că s-a consolat cu gândul că nu găsește angajați, în lipsa altei soluții învaţă să-şi conducă singuri tractoarele şi utilajele agricole. 

„Știu că sunt atâția și atâția săraci, că suntem cea mai săracă țară din Europa, dar eu sunt gata să plătesc echivalentul a două mii de euro unui tractorist și nu îl găsesc, pur și simplu. Am auzit de români care muncesc pe brânci afară pentru 1.000 și ceva de euro, dar uite că nu găsesc unul dispus să muncească pe tractor și să îl plătesc aproape dublu, fără să mai fie nevoit să stea printre străini și să plătească chirie. Pentru că nu văd soluție, voi învăța să îmi conduc singur tractorul, chiar dacă asta înseamnă că voi neglija alte treburi pe care le făceam aici”, susține Vladimir. 

Dacă în România salariul unui tractorist ajunge la 10.000 de lei și chiar mai mult, în străinătate, în țări ca Franța și Germania este practic dublu. Din acest motiv mulți tractoriști au plecat din țară și nici nu se gândesc să mai revină curând. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: