VIDEO Remus Borza: Programul lui Ciucă, bazat pe valorile identitare ale românilor: Dumnezeu, patrie, familie, muncă

Remus Borza, invitat ediție specială Puterea Știrilor 23.10

Astăzi, președintele PNL și-a lansat Programul Prezidențial, în prezența membrilor și simpatizanților partidului, a unor personalități și specialiști din toate domeniile. Prezentă la eveniment, echipa PS News a stat de vorbă cu Remus Borza, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL).

România președintelui Nicolae Ciucă este o țară a toleranței, a solidarității, a empatiei, iar programul său a fost lucrat împreună cu specialiști din mediul economic, universitar și academic, spune Remus Borza.

„E un program articulat, înghegat, cu bătaie lungă, nu doar pentru primul mandat, ci pentru 10-20 de ani. Din păcate, asta a lipsit României – o anumită viziune, o viziune articulată, viziune așezată în perspectivă de 20-30 de ani, cum va arăta România anilor 2050. Tot acest program e construit pe câteva valori și virtuți identitare până la urmă ale națiunii române și atât de dragi și președintelui Ciucă și aici mă refer la Dumnezeu, patrie, familie, muncă, onestitate, solidaritate, empatie. Este un program construit pe mai multe direcții sau pilon. Evident, pilonul de bază este pilonul economiei.  România președintelui Nicolae Ciucă este o Românie a prosperității în care oameni care muncesc să aibă un venit recent”, a afirmat președintele COAL.

Acesta a amintit perioada în care președintele PNL a fost prim ministru, respectiv 2021 – 2022, în care  PIB-ul României a avut o creștere spectaculoasă de la 1179 de miliarde de lei în 2021 la 1402 miliarde de lei în 2022.

De asemenea, a mai subliniat liberalul, în aceeași perioadă am înregistrat și un record absolut în ceea ce privește absorbția fondurilor europene precum și investițiile străine directe.

„A fost un an în care atât pensiile, cât și salariile au crescut, că tot vorbeam de acel nivel de prosperitate socială. Deci în perioada 2021-2022, pensiile au crescut cu 60% și salariile în sectorul bugetar cu 22%”, a mai afirmat Remus Borza.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: