Partidul de guvernământ din Georgia a revendicat o victorie contestată la alegerile parlamentare de sâmbătă, despre care opoziţia pro-occidentală a spus că va îndepărta această ţară din Caucaz de aderarea la Uniunea Europeană şi o va aduce mai aproape de Rusia, relatează AFP.
Partidul Visul Georgian este în frunte, cu 53,03% din voturi, cu mult înaintea unei coaliţii de patru mişcări pro-europene care au obţinut împreună un total de 38,26% din sufragii, conform rezultatelor oficiale parţiale după numărarea a puţin peste 70% din voturi.
„Nu recunoaştem rezultatele false ale acestor alegeri furate”, a declarat Tina Bokuchava, lidera Mişcării Naţionale Unite, unul dintre cele patru partide din coaliţia de opoziţie, într-o conferinţă de presă sâmbătă seara.
Denunţând „o uzurpare a puterii şi o lovitură de stat constituţională”, Nika Gvaramia, liderul partidului Ahali, a declarat că opoziţia a „descifrat modelul de falsificare” a alegerilor.
Opoziţia acuză Visul Georgian, aflat la putere din 2012, de derivă autoritară pro-rusă şi de îndepărtarea Georgiei de UE şi NATO, la care intenţionează să adere.
„După cum arată rezultatele făcute publice de Comisia Electorală Centrală, Visul Georgian şi-a asigurat o majoritate solidă” în noul parlament, le-a declarat jurnaliştilor secretarul executiv al partidului, Mamuka Mdinaradze.
Conform rezultatelor, partidul ar putea conta pe aproximativ 90 din cele 150 de locuri din legislativ.
Guvernul a declarat înainte de alegeri că vrea să câştige trei sferturi din locurile din parlament, ceea ce l-ar pune în poziţia de a modifica Constituţia şi, conform planului său, de a interzice partidele de opoziţie pro-occidentale.
Bruxellesul a avertizat că şansele Georgiei de a adera la UE vor depinde de alegerile organizate în această fostă republică sovietică din Caucaz, care a introdus această aspiraţie în Constituţia sa.
Georgia a fost zguduită în luna mai de proteste împotriva unei legi privind „influenţa străină”, după modelul legislaţiei ruse privind „agenţii străini” folosită pentru a zdrobi societatea civilă.
Bruxellesul a îngheţat procesul de aderare a Georgiei la UE, iar Statele Unite au impus sancţiuni împotriva unor oficiali georgieni.
O altă cauză de tensiune cu Occidentul: recenta promulgare a unei legi care restricţionează puternic drepturile persoanelor LGBT+ în această ţară cu tradiţie creştină ortodoxă şi unde ostilitatea faţă de minorităţile sexuale rămâne puternică.
Singurul lider străin care a reacţionat sâmbătă, premierul ungar Viktor Orban, unicul lider UE care a rămas apropiat de Moscova, a salutat victoria „covârşitoare” a partidului de guvernământ.
Monitorizate de observatori internaţionali, alegerile au fost marcate de mai multe incidente, transmise pe scară largă online, cum ar fi o înregistrare video cu o bătaie într-o secţie de votare din Tbilisi sau încăierări la sediul Mişcării Naţionale Unite.
Imagini care par să arate introducerea unor buletine de vot suplimentare în urne în Sadakhlo, un sat din est, au fost distribuite pe scară largă de opoziţie. Comisia Electorală a anulat buletinele de vot la acest birou de votare.
Tina Bokuchava, lidera Mişcării Naţionale Unite, i-a acuzat în cursul zilei de sâmbătă pe „bătăuşii” Visului Georgian că „se agaţă de putere” şi „subminează procesul electoral”, remarci respinse de acest partid condus de miliardarul Bidzina Ivanişvili.
Mişcarea Naţională Unită este partidul fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, un duşman declarat al lui Ivanişvili.
Unii lideri ai Visului Georgian sunt foarte critici faţă de Occident. Bidzina Ivanişvili i-a numit un „partid global al războiului”, care va trata Georgia, victima sa, ca pe „carne de tun”.
Această ţară riverană Mării Negre rămâne foarte marcată de un scurt război în 2008 cu armata rusă.
La finalul acesteia, Rusia a înfiinţat baze militare în două regiuni separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud, a căror independenţă a fost recunoscută unilateral.
În acest context, Visul Georgian a făcut campanie ca fiind singurul capabil să prevină o presupusă „ucrainizare” a Georgiei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News