De ce nu îşi exprimă Nicușor Dan susţinerea faţă de un candidat la prezidențiale. Explicația primarului Capitalei

Sursa foto: Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, reafirmă că nu va exprima public susţinerea faţă de un candidat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. El a explicat, duminică seară, care sunt raţiunile pentru care nu spune public ce candidat susţine.

„Mai e o lună până atunci dar, aşa cum am spus, e greu, când necesitatea acestei majorităţi în Consiliu (Consiliul General al Municipiului Bucureşti – n.r.), e greu ca eu să ies public să mă pronunţ într-un sens sau în altul”, a afirmat Nicuşor Dan, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.

Întrebat dacă se teme că, exprimând susţinerea faţă de un candidat de dreapta, ar pierde sprijinul consilierilor celorlalte partide de dreapta, edilul a răspuns: „Nu este doar asta, este vorba despre un parteneriat pe care vreau să-l am, o echidistanţă pe care eu vreau să o am cu toate partidele care vor forma majoritatea”.

Nicuşor Dan a semnat pentru susţinerea candidaturilor reprezentanţilor formaţiunilor din spectrul politic de dreapta, el exprimându-şi în repetate rânduri speranţa că un preşedinte de dreapta va fi ales, iar România va fi condusă de un guvern de dreapta, sprijinit în Parlament de o majoritate de dreapta.+

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: