Prezentă în studioul Puterea Știrilor, Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României, a vorbit despre candidatura sa pe listele parlamentare ale Partidului Național Conservator Român și despre măsurile pe care-și propune să le susțină pe viitor.
„Voi veni cu proiecte pentru femeile singure, pentru femeile care după 40 de ani nu-și mai găsesc un serviciu, pentru tinere, pentru tinerele mame, pentru femeile pensionare, iar pe de altă parte voi susține cu tărie proiecte pentru antreprenoriatul românesc, care acum se află într-o situație foarte dificilă. 82.000 de firme românești s-au închis de la începutul anului, ceea ce arată că ne îndreptăm într-o direcție greșită”, a afirmat Viorica Dăncilă.
În plus, spune aceasta, va propune desființarea funcționării în schimburi la școlile din București, programe care să asigure o masă caldă pentru copii, indiferent de veniturile părinților, pază eficientă și after school.
„Sunt foarte multe proiecte pe care le vreau, dar unul din proiectele pe care o să-l susțin chiar de la început va fi reducerea subvențiilor pentru partidele politice. Eu nu spun că nu trebuie să existe subvenții, dar când un partid mare primește 30 de milioane de euro pe un an de zile subvenție, iar pensionarii trăiesc cu 1.281 lei, nu mi se pare absolut deloc corect”, a subliniat candidata PNCR.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News