Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD iar dacă românii îi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge Preşedintele României, va face ce a zis, şi anume va împărţi puterea.
”Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar este o certitudine că orice alianţă de guvernare din decembrie încolo nu se poate face decât în jurul PSD! Iar, dacă românii îmi vor acorda încrederea şi votul lor pentru a ajunge Preşedintele României, voi face ce am zis: voi împărţi puterea! Pentru că este nevoie de un asemenea echilibru, după un mandat prezidenţial de 10 ani, care a făcut atât de mult rău românilor şi României”, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul evenimentului de lansare a programului de guvernare al PSD.
Preşedintele PSD a menţionat că ”a împărţi puterea înseamnă inclusiv a găsi acel partener politic alături de care să putem realiza cât mai multe dintre obiectivele comune din programul meu prezidenţial şi din programul PSD, alături de orice alte idei valoroase ale altor partide, pentru că aşa este firesc”.
”Noi nu avem orgolii când este vorba de a ajunge la un consens politic pentru dezvoltarea României folosind banii europeni! Nu avem orgolii să ne aşezăm la masă cu oricine susţine finalizarea autostrăzilor şi a spitalelor moderne, investiţiile masive în educaţie, protejarea copiilor noştri de droguri şi susţinerea românilor din diaspora”, a arătat Ciolacu.
El a menţionat că a mers foarte mult prin ţară în ultimul an şi ştie sigur că asta aşteaptă şi românii de la ei.
”Să terminăm cu scandalurile politice, cu acuzaţiile şi cu demagogia şi să muncim mai mult pentru a dezvolta această ţară şi pentru a avea un nivel de trai similar statelor europene dezvoltate. Să le oferim românilor care trăiesc acum în afara ţării motive tot mai puternice să se întoarcă şi să-şi construiască un rost aici, în ţara lor! Alături de familiile şi de prietenii lor”, a spus Marcel Ciolacu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News