Lasconi, candidata USR care nu știe nimic, a făcut praf sistemul de justiție

Elena Lasconi
Sursa foto: Elena Lasconi

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, nu știe nici măcar cum funcționează sistemul de justiție din România, deși promite o reformă. Lasconi recunoaște că nu știe nimic și precizează că vrea să fie un președinte controlat de alții din umbră, ceea ce reprezintă o mare vulnerabilitate pentru România.

Elena Lasconi a anunțat că principalul său mesaj din campania electorală este lupta anticorupție, așa cum a avut Traian Băsescu în 2004. Dar USR este un partid care trimite politicieni penali la alegerile parlamentare. Clotilde Armand a fost trimisă în judecată și va candida pe listele USR București. Vlad Voiculescu, urmărit penal, a câștigat un mandat în Parlamentul European. Prin urmare, USR și-a pierdut orice credibilitate pe acest argument.

Penalii din USR se răzbună pe DNA

În primul rând, Lasconi se plânge de Consiliul Superior al Magistraturii, iar jurnaliștii o întreabă dacă vrea să schimbe legile justiției. Lasconi precizează că nu schimbă legile, dar face reformă. Reforma lui Lasconi există doar pe hârtie, pentru că aceasta nici măcar nu știe ce înseamnă a reforma sistemul de justiție.

„Nu voi face o asemenea propunere, dar o să milităm pentru reformarea CSM-ului, și anume să fie un număr mai mare de magistrați acolo, pentru că în momentul de față sunt destul de puțini și nu au reprezentativitate din tribunalele din România. (…) Adică eu voi respecta legea, voi respecta constituția, nu voi încerca să fac tot felul de combinații pe care le-am trăit pe pielea noastră în ultimii 35 de ani”, a spus Lasconi, pentru g4media.ro.

Componența CSM este decisă în baza unei legi, nu în funcție de dorințele Președintelui României. Astfel, dacă Lasconi vrea să respecte legea, trebuie să respecte și actuala componență a CSM. Prin urmare, nu poate schimba nimic.

În al doilea rând, Lasconi promite în programul său că numirile șefilor de parchete nu vor avea nicio influență politică, dar în interviu precizează că este de acord ca șefii DNA și DIICOT să fie numiți de ministrul justiției, care este membru de partid politic.

„Eu zic că este în regulă să fie propuși de către ministrul Justiției. E adevărat că este om politic, dar și omul politic reprezintă voturile cetățenilor din România, că de asta a ajuns ministru al justiției”, declara Lasconi.

Candidata USR face o mare greșeală politică, deoarece cetățenii nu votează niciodată pentru miniștri sau componența guvernului. Nu există un vot al cetățenilor pentru vreun ministru. De altfel, România a avut guvern tehnocrat format din persoane care nu participaseră niciodată la alegeri, și totuși au schimbat legile justiției.

În al treilea rând, Lasconi nu înțelege cum funcționează DNA, dar atacă parchetul pentru că USR are o problemă cu anticorupția. De când liderii USR au fost acuzați de fapte de corupție, USR-iștii au devenit agresivi cu DNA. Atacurile lui Lasconi la adresa DNA sunt de fapt un gest prin care încearcă să-și apere colegii penali din partid.

Candidata USR vrea ca DNA să se ocupe de dosarele privind drogurile. Jurnaliștii îi atrag atenția că DNA nu are astfel de responsabilități, iar Lasconi insistă cu greșeala sa, întrebându-se cine îi oprește pe procurorii DNA.

„Da, știu, știu, știu, știu că nu e competența lor, dar ce-i împiedică să-l lucreze? Dvs credeți că la cum sunt lucrurile în România și faptul că a devenit un fenomen, să nu fie implicați oameni  din politic în această treabă? Nu știu, eu întreb. Eu mă gândesc că DNA-ul nu ar trebui să să stea cu ochi închiși în această situație, chiar dacă nu este de competența lui să urmărească traficanți de droguri”, a declarat Lasconi.

Lasconi nu a aflat că parchetele funcționează în baza unei legi și dacă procurorii nu respectă prevederile legale și procedurile penale, atunci inculpații vor fi eliberați de judecători, care vor sancționa abuzurile procurorilor. Ce îi împiedică să lucreze la dosarele de droguri? Simplu: legislația.

Președintele controlat de alții

Elena Lasconi demonstrează că nu știe nimic și a intrat în campania electorală doar pentru a face spectacol, deși în realitate se face de râs cu interviurile sale. Odată ce e scoasă din sloganuri și show, Lasconi arată că nu știe nimic despre niciun sistem politic sau social din România sau din străinătate. Candidata USR e doar un produs mediatic al unui grup care trage sforile în USR.

Lasconi admite că va fi un președinte controlat de alții, iar acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze pe cetățeni. Electoratul votează un președinte, nu un grup de influență. Totodată, acesta nu dezvăluie numele persoanelor din jurul său.

 „Și asta voi face eu, ca președinte al României. Voi avea în jurul meu oameni mai deștepți decât mine, oameni care sunt specializați pe acele bucăți și de asemenea, să nu uităm că ar trebui să dialogăm și cu magistrați, ar trebui să dialogăm și cu societatea civilă pentru a găsi formula cea mai potrivită”, a spus Lasconi.

Lasconi admite că vrea să fie și un președinte controlat de serviciile secrete pe politică externă, acolo unde ea are mari lacune. În același timp, USR-iștii acuză statul paralel, dar sunt primii care fug la serviciile secrete.

„Da, e foarte ușor să îmi puneți eticheta asta (n.r. că are lacune în politica externă), dar eu cred că nici contracandidații mei nu le știu pe toate în materie de politică externă. Pe de altă parte, ai un Minister al Afacerilor Externe, ai informații de la servicii…”, a spus candidata USR.

Lasconi acuză directorii de școli de trafic de droguri

Așa cum ne-a surprins, candidata USR are și propuneri trăsnite. După ce i-a insultat pe românii din diaspora, acum îi insultă și pe directorii de școli. Într-o discuție despre droguri, Lasconi precizează că directorii de școli ar trebui să-și piardă funcția dacă în unitate de învățământ sunt descoperite droguri, de parcă directorii ar fi vinovați de traficul de droguri.

„Și cred că ar trebui schimbat inclusiv contractul de management al directorului de școală: în condițiile în care ar s-ar găsi o persoană sau ar exista droguri în școală să își piardă jobul. Cred că ar trebui să-și asume lucrurile astea. Nimeni nu-i împiedică să pună camere de supraveghere în școală, în jurul școlii. Și chiar sunt și fonduri europene pentru asta”, a declarat.

Probabil Lasconi crede că traficul de droguri se face în fața camerelor de supraveghere sau dacă există camere de supraveghere nu va mai exista trafic de droguri. Ce va face Lasconi dacă traficanții vând drogurile în toaletele școlilor? Va pune camere și în toalete? Responsabilitatea unui director de școală nu e aceea de a prinde traficanții de droguri, asta e strict responsabilitatea poliției și parchetului.

CITIȚI ȘI: Lasconi, un dezastru USR: greșește totul în politica externă

CITIȚI ȘI: Lasconi, un dezastru în politica externă: cum s-a făcut singură de râs

 

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: