Din postura de acționar notabil la multe dintre companiile mari listate la BVB, inclusiv la cele din energie, cum ar fi Hidroelectrica sau Petrom (plătitoare de dividend inclusiv prin voia Statului, care are tot interesul să își încaseze partea), fondurile de pensii administrate privat au fost nevoite să plătească, în 2023, un impozit total de 400 de milioane de lei, conform unor informații lansate în piață din zona administratorilor. Dacă impozitul de 8% pe dividend rămâne valabil și pe toată durata anului 2024, lucru foarte probabil, suma plătită pentru acest an va depăși substanțial cei 400 de milioane de lei, fiind posibil ca, în total, în doi ani, plățile să ajungă sau chiar să depășească un miliard de lei.
De notat că aceste sume au fost practic achitate de către cei peste 8,2 mili0ane de contributori la sistem, ei fiind, de fapt, acționari la firmele plătitoare de dividende. Reamintim că toți angajații din România care în momentul lansării sistemului, anul 2008, aveau peste 18 ani și sub 35 de ani, ca și toți care au debutat în câmpul muncii după această dată având sub 35 de ani, contribuie obligatoriu la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II). Cota de contribuție este în prezent de 4,75% din salariul brut, însă ar trebui să crească în timp până la cel puțin 6%, așa cum și prevedea legea inițială și cum s-a angajat România față de autoritățile europene.
Proiectul de lege care propune eliminarea impozitului de 8% pe dividend plătit din conturile participanților la sistemul de pensii administrate privat este prezent pe ordinea de zi a plenului Camerei încă din decembrie 2023. Înaintarea sa a fost, însă, doar o formalitate pentru că, de facto, el nu a fost niciodată discutat.
„Nu s-a ajuns la decizie politică. Legea stă la votul final de zece luni, pentru că PSD nu vrea să o treacă. Legea e votată în comisia de buget și înscrisă pe ordinea de zi a plenului din decembrie anul trecut. Cei de la PSD se opun să o supună la vot”, declară o sursă apropiată situației.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News