Liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, Nicolae Ciucă, este cunoscut pentru cariera sa în domeniul militar și, apoi, în politică, dar informațiile despre familia sa sunt limitate. Deși soția, nora și nepoata sa l-au susținut la o dezbatere publică, fiul său a ales să rămână discret.
Spre deosebire de tatăl său, Ștefăniță, unicul fiu al fostului premier al României, a ales să se dedice unei cariere în domeniul IT și al inteligenței de afaceri, relatează a1.ro.
Hotărât, inițial, să înceapă o carieră în domeniul medical, Ștefăniță Ciucă și-a schimbat preferințele.
Fiul liderului PNL a terminat, în 2008, Colegiul Național Unirea din Focșani, la profilul mate-info. A început să studieze la Facultatea de Medicină a Universității Carol Davila din București și a efectuat practică la Centrul Clinic de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Academician Vasile Cândea.
A decis apoi că vrea altceva și a ales IT-ul, un domeniu foarte diferit de ce făcuse până atunci. A studiat, astfel, informatica la Universitatea Româno-Americană și apoi și-a construit o carieră în domeniul tehnologiei și analizelor de business.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News