Nicolae Ciucă a respins propunerea Elenei Lasconi privind stabilirea unui candidat unic al partidelor de dreapta pentru prezidențiale, în funcție de rezultatele a trei sondaje de opinie. Lasconi l-a propus pe Nicușor Dan, primarul Capitalei, drept potențial arbitru pentru nominalizarea candidatului unic.
„Că a dorit domnia sa, că așa s-a întâmplat, domnul Nicușor Dan este aproape de toți candidații de dreapta, fie că vorbim de Ludovic Orban, de Elena Lasconi, fie că vorbim de domnul Nicolae Ciucă. Dar e o diferență: cel care a venit cu un plan, singurul candidat care a venit cu un plan serios este domnul Nicolae Ciucă și cred că asta face diferența. (…) Oamenii au ocazia să vadă care candidat vine cu măsuri mai bune, care candidat este demn să ne reprezinte într-o astfel de funcție și de asta cred eu că sondajele încep să se așeze și domnul Ciucă să-și ocupe locul pe care îl merită, și anume locul care să-i asigure o finală cu domnul Ciolacu. Sigur, ideea doamnei Lasconi era bună dacă venea înainte de începerea campaniei. Acum e o chestiune neserioasă. Doamna Lasconi devine irelevantă în lupta politică. Lupta politică se polarizează deja între stânga și dreapta, între domnul Ciolacu și domnul Ciucă”, a afirmat Daniel Constantin, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Acesta a observat faptul că Elena Lasconi nu a prezentat până acum un program prezidențial și că are lacune în ce privește pregătirea pentru cea mai importantă funcție în stat.
„Probabil consultanții i-au dat această idee să intre în jocul politic cu astfel de propunere, însă este una neserioasă. Dacă s-ar preocupa foarte tare de necesitatea de a avea un candidat de dreapta în turul doi, cred că ar fi de ajutor să îl sprijine pe domnul Ciucă încă din această etapă. Sigur că discuția este una de făcut după turul unu, atunci când sigur că în mod normal ar trebui ca forțele de dreapta să se coaguleze împotriva forțelor de stânga”, a explicat deputatul PNL.
În ce privește faptul că PNL mizează pe voturile USR în turul doi, acesta spune că orice vot contează, cu atât mai mult dacă vine din zona dreptei politice.
„Înainte de campanie, vă amintiți, domnul Ciucă a făcut un apel de a încerca să construim după alegeri o majoritate de dreapta care să apere anumite valori, anumite principii care să se regăsească și în economie, să apărăm împreună microîntreprinderile, cota unică, să punem accentul pe investiții, să reducem fiscalitatea, cheltuielile publice, să creștem colectarea la bugetul de stat. Nu mai vorbesc de valorile sociale pe care trebuie să le apărăm împreună, ca oameni și partide de dreapta. Deci domnul Ciucă a încercat să facă o astfel discuție înainte. Probabil va fi necesar să vorbim despre toate acestea după primul tur, dacă vorbim despre oameni care au aceste principii”, a sublinat deputatul PNL.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News