Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) nu este un arbitru al discursului politic din mediul online şi nu stă cu biciul pe toate pieţele din România, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele instituţiei, Pavel Popescu.
„Digital Service Act este un subiect foarte „hot” zilele acestea, inclusiv în campania electorală. Dacă vă uitaţi la săptămâna care a trecut, mă uit câteodată cu tristeţe la foşti colegi din zona politică, care folosesc pur şi simplu această ocazie de campanie electorală pentru a arăta cu degetul spre instituţii gen ANCOM, atunci când apare o mică lipsă de responsabilitate din partea celor care sunt angrenaţi în campaniile politice. Pe zona de DSA, ANCOM este autoritate naţională şi coordonator naţional pe zona de Digital Service Act. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că noi supraveghem furnizorii, înseamnă că noi colaborăm în mod constant cu fiecare instituţie a statului român care, subliniez, ar trebui să îşi facă treaba în mod activ pe acest Regulament. Regulamentul spune un lucru foarte simplu: tot ceea ce este astăzi ilegal în spaţiu offline devine ilegal şi în spaţiu online. Adică, dacă tu, de la Protecţia Consumatorului, de exemplu, pe regulamentul DSA, trebuie să te preocupi ca în spaţiul online să identifici tot ceea ce înseamnă produs ilegal şi să îl dai jos”, a menţionat Popescu.
Acesta a adăugat că ANCOM nu este un „soi de coordonator care stă cu biciul pe toate pieţele din România” şi se ocupă de absolut tot, de la produse ilegale la content ilegal.
„Astăzi, lumea are pretenţia de la ANCOM că e un soi de coordonator care stă cu biciul pe toate pieţele din România şi că trebuie să se ocupe de absolut tot, de la produse ilegale la content ilegal. Nu aş vrea ca cineva să-şi imagineze, aşa cum repet o fac unii în mod iresponsabil şi promovează acest mesaj, că ANCOM este astăzi un arbitru al discursului public. Nu putem să ne permitem să facem aşa ceva şi nu vom face niciodată aşa ceva. Dar concret, atunci când există o problemă de content ilegal în spaţiul online, ANCOM are pârghiile necesare de a discuta cu platformele în mod direct. Platformele ştiu foarte clar cum trebuie să funcţioneze, astăzi, pe baza Regulamentului. Noi suntem un soi de integrator al tuturor plângerilor şi vom soluţiona toate plângerile pe care cetăţenii sau restul instituţiilor le fac către noi. Dar nu excludem cel mai important lucru, şi anume faptul că fiecare instituţie în parte, pe zona ei de competenţă, trebuie să-şi facă treaba”, a spus Pavel Popescu.
Reprezentantul ANCOM a punctat, totodată, faptul că reglementatorul pieţei locale de telecomunicaţii nu poate decide eliminarea din mediul online a vreunei postări.
„Aş vrea să mai subliniez un lucru: toată lumea evită să citească legea. E extrem de frustrant, uneori şi pentru noi, să explicăm aceste lucruri, inclusiv faptul că nu putem să mergem în mediul online să spunem această postare trebuie dată jos…Trebuie să fim foarte atenţi cu aceste lucruri şi de aceea avem un Ghid foarte clar al modului în care se desfăşoară campaniile politice, care poate fi consultat şi pe site-ul nostru, şi pe site-ul AEP-ului”, a susţinut Popescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News