Cancelarul Olaf Scholz s-a exprimat din nou în favoarea organizării Jocurilor Olimpice de vară în Germania, numind 2040 drept data ideală, când se va marca a 50-a aniversare de la reunificarea ţării, scrie DPA.
”În 2040, Germania va sărbători cea de-a 50-a aniversare a reunificării. Nu ar putea exista o ocazie mai bună pentru a avea Jocurile în Germania”, a declarat social-democratul Scholz, luni seara, la Berlin. ”Ar fi timpul. Au fost încercări repetate după Munchen 1972. Data viitoare, cred că ar trebui să funcţioneze. Pentru ca mesajul să fie clar de la bun început: politicienii susţin Jocurile Olimpice în Germania”, a subliniat Scholz.
În vară, guvernul federal a semnat un tratat de bază cu Confederaţia Sporturilor Olimpice (DOSB), oraşele şi regiunile interesate într-o candidatură.
Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a subliniat valoarea adăugată a Jocurile Olimpice pentru sportul de masă, evocând recentele Jocuri de la Paris drept un exemplu: ”În Franţa, toţi copiii din toate şcolile vor putea face mişcare pentru 30 de minute pe zi în viitor. S-au investit foarte mulţi bani în facilităţi sportive acolo.”
DOSB va decide cu privire la următorii paşi la Adunarea sa Generală din 7 decembrie, iar anul viitor urmează să fie ales un candidat. Guvernul a spus că va contribui cu 6,95 milioane de euro pentru costurile candidaturilor până în 2027.
Jocurile de la Munchen din 1972 au fost ultimele din Germania. De atunci, mai multe candidaturi au eşuat, în timp ce cele de la Munchen pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 şi Hamburg pentru Jocurile din 2024 au fost oprite prin referendum.
Jocurile Olimpice din 2028 au loc la Los Angeles, iar ediţia din 2032 la Brisbane. Gazde pentru Jocurile din 2036 şi 2040 nu au fost încă alese.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News