De ce tac contrasemnatarii HG prin care vila din Aviatorilor este atribuită unui fost președinte de stat

RAAPPS
INQUAM Photo, OCtav Ganea

Desecretizarea documentelor care deschid drumul lui Klaus Iohannis către vila din Aviatorilor indică trei contra-semnatari ai Hotărârii de Guvern din 10 august 2022. PS News a încercat să le ceară un punct de vedere, dar niciunul nu a răspuns la telefon.

Documentul desecretizat joi prevede trecerea unui imobil aflat în administrarea RA-APPS din domeniul privat în domeniul public al statului şi atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef de stat.

Secretariatul general al Guvernului a publicat, săptămâna trecută, la cererea lui Marcel Ciolacu, un alt document în care au fost făcute publice sumele cheltuite pentru renovarea vilei din Aviatorilor, în care ar urma să se mute Klaus Iohannis după terminarea mandatului. În total, lucrările au costat 13.843.262 de lei, adică peste 2,7 milioane de euro.

Inițiatorul documentului, Marian Neacșu – pe atunci Secretar General al Guvernului și actualmente viceprim-ministru este primul care a contrasemnat alături de premier, urmat de Marius Grăjdan – directorul RAASPP și Adrian Câciu, ministru de Finanțe.

Către toți trei adresăm public două întrebări la care așteptăm răspuns:

1. De ce ați inițiat acest proiect?

2. De ce solicitarea adresată premierului nu conținea și sumele de bani necesare unui astfel de proiect?

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: