Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, la Prim Plan: Sunt optimist în privința parteneriatului SUA-România

Sursa foto: Facebook / Andrei Muraru

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a acordat un interviu, în exclusivitate, Ramonei Avramescu, jurnalist TVR. Excelența Sa a vorbit despre viitorul parteneriatului SUA-România, despre impactul asupra lumii după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă și ce cale va urma acesta în politica externă, în noul mandat, dar și despre nevoia vitală a Europei în a investi în propria securitate.

Ramona Avramescu, jurnalist TVR: Domnule ambasador, mulțumesc pentru această discuție. Avem un câștigător în Statele Unite mai devreme poate decât ne-am fi așteptat. Donald Trump este președintele ales. Am văzut primul său mesaj îndreptat, evident, către publicul american, care sunt semnalele de politică externă?

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA: Cred că liniile de politică externă au fost deja anunțate de președintele Trump încă din campanie. O politică mult mai tranzacționistă și bazată mai mult pe relațiile bilaterale dintre state decât pe organizațiile din care fiecare facem parte, apoi o investiție și mai mare în apărare. Asta înseamnă o investiție pe care fiecare țară trebuie să o facă. Vorbim de NATO.

A menționat deja nu Donald Trump, dar fostul secretar de stat Pompeo, acest prag de minim 3% din PIB pentru fiecare țară pentru cheltuielile de apărare. Sigur, noi suntem undeva la 2,5 % acum, deci n-ar fi un efort foarte mare să ajungem la 3%. Apoi, este clar că această competiție cu China se va accentua. Tarife mai mari, deși actuala administrație americană Biden a continuat politica administrației Trump de menținere a unor tarife și de interzicerea exportului de tehnologii înalte.

Apoi, în ceea ce privește Iranul, mă aștept la o abordare mult mai dură din partea acestei administrații, dincolo de sancțiuni, s-ar putea să vedem și ceva acțiuni concrete și o încercare de a stabiliza regiunea Orientul Mijlociu. Apoi în ceea ce privește Ucraina, sigur că sunt foarte multe necunoscute aici cum va aborda administrația Trump. Președintele Trump a promis că în 24 de ore după ce va fi ales va suna pe cei doi lideri, pe președintele Zelenski…

Ramona Avramescu, jurnalist TVR: Se pare că a existat deja un telefon cu președintele Zelenki, am văzut că spunea presa americană.

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA: Inițial de președintele Zelenski, se pare că de această dată. Nu știm de când se calculează cele 24 de ore, dar în mod evident ne așteptăm la o schimbare de perspectivă. În același timp, cred că ceea ce mai poate face actuala administrație este să furnizeze în continuare până la finalului, până la 20 ianuarie, pachete financiare și de asistență militară cât mai consistente pentru a epuiza practic sumele care au fost mandatate de către Congres și cred că lucrurile vor sta ceva mai complicat decât la prima vedere.

Nu cred că Donald Trump își va permite să abandoneze interesele strategice ale Americii la regiunea Mării Negre, dimpotrivă, apoi nu cred că o alianță între Rusia și China, așa cum este ea acum, pe care cei doi lideri au definit-o fără limită, nu cred că este în interesul Americii și cred că America va face tot ce îi va sta în putință să zădărnicească această alianță. Deci cred că, încet, încet, se vor contura aceste aceste linii în politică externă. În privința României eu sunt foarte optimist.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL