Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 131 de spitale vor fi dotate cu sistem de telemedicină pentru serviciul de urgenţă, printr-un proiect al Băncii Mondiale în valoare de circa 40 de milioane de lei. ”Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienţilor, pot oferi sfaturi şi instrucţiuni pentru primul ajutor şi pot decide imediat conduita medicală pentru pacienţi, până la sosirea acestora la spital. Acest tip de telemedicină poate salva timp preţios în situaţii critice şi poate fi deosebit de util în zone geografice în care accesul la asistenţă medicală este limitat”, a afirmat ministrul Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătăţii arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că, prin proiectul Băncii Mondiale, a lansat licitaţia pentru achiziţia de soluţii complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unităţi de Primire Urgenţe/Compartimente Primire Urgenţe din spitale judeţene, municipale şi orăşeneşti, precum şi dotarea centrelor de telemedicină, scrie news.ro.
”Telemedicina în sistemul de urgenţă va contribui la accesul mai uşor la îngijirea medicală, reducerea barierelor geografice şi la oferirea consultaţiilor rapide în situaţii de urgenţă. Prin intermediul tehnologiei, medicii pot evalua simptomele pacienţilor, pot oferi sfaturi şi instrucţiuni pentru primul ajutor şi pot decide imediat conduita medicală pentru pacienţi, până la sosirea acestora la spital. Acest tip de telemedicină poate salva timp preţios în situaţii critice şi poate fi deosebit de util în zone geografice în care accesul la asistenţă medicală este limitat”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
Potrivit secretarului de stat Alexandru Rogobete, proiectul se ridică la circa 40 de milioane de lei.
”Soluţiile digitale sunt compuse din echipamente hardware şi software IT, comunicaţii de date în vederea asigurării infrastructurii necesare pentru comunicarea cu centrele regionale de telemedicină de urgenţă. De asemenea, o componentă importantă a proiectului este reprezentată de trainingul personalului medical din serviciile de urgenţă pentru utilizarea la capacitate maximă a soluţiei digitale. Alături de digitalizarea sistemului de medicină de urgenţă, în această săptămână se va lansa şi apelul de proiecte pentru realizarea sistemului de telemedicină prin PNRR în valoare de 100 de milioane de euro”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, responsabil de investiţiile din fonduri internaţionale.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News