Candidații liberali, tur de forță în campanie în mai multe comune, întâlniri cu angajații unor companii

Sursa foto: Facebook / Robert Sighiartau

Candidații PNL pentru Camera Deputaților au fost văzuți împreună cu echipele de campanie în mai multe comune din județ, din Șanț unde au fost însoțiți de primarul din localitate, Marian Foregău, până în Parva și Rodna. Robert Sighiartau, Dorin Vlașin și Ana Moldovan, Florin Moldovan însoțiți de tineri și membrii din echipele de campanie au împărțit pliante și au stat de vorbă cu localnicii. În schimb candidații la Senat, Ioan Turc și Florin Urate au fost prezenți în Bistrița, la Transmixt SA dar si la întâlniri cu bistrițenii.

”Comuna Șanț este un exemplu de COMUNITATE în care FAMILIA este pe primul plan al conducerii administrative. Marian Forogău a stiut, prin spiritul său liberal, să înțeleagă faptul că problemele comunei își găsesc rezolvarea în unitatea cetățenilor.

Alături de primarul comunei Șanț și de primarul orașului Sângeorz-Băi, Cătălin Bota,însoțit de Robert Sighiartău, candidat pentru Camera Deputaților și cu o echipă de campanie dedicată ideilor liberale am stat de vorbă cu șănțenii. Am înțeles de ce Dimitrie Gusti, marele sociolog și etnolog s-a îndrăgostit de aceste meleaguri. Cum să rămâi indiferent în fața oamenilor ce-și cinstesc trecutul și trăiesc în ONOARE și CREDINȚĂ?

Prin proiecte de legi dedicate Pactului pentru satul românesc sau Pactului pentru agricultură, viața oamenilor se va schimba radical. Nu numai la Șanț, ci in întreaga ȚARĂ!” a scris pe facebook primarul Dorin Vlașin, candidatul pentru Camera Deputaților de pe lista PNL, poziția a 2-a.

Deputatul Robert Sighiartau a fost prezent atât în Șanț, dar și la Parva și Rodna.

”Parva, cu oameni primitori și aer de acasă. Când ideile sunt susținute cu sprijin sincer, știi că ești pe drumul cel bun” a scris Robert Sighiartau pe facebook.

Robert Sighiartău împreună cu Dorin Vlașin s-a întâlnit și cu angajații unei companii din Năsăud:

”Un loc de muncă sigur aduce familiile împreună. La fabrica din Năsăud, acest lucru se întâmplă zilnic. Bistrița-Năsăud merită să-și păstreze tinerii acasă!” a scris pe facebook Robert Sighiartau. El a postat și un video cu întâlnirea de la fabrica năsăudeană, în care le vorbeste angajaților despre demersurile sale legislative în sprijinul familiilor.

Candidații pentru Senat în vizită la Transmixt și în Piața Decebal

Astăzi i-am vizitat pe oamenii care lucrează la compania Transmixt, un important operator economic, care gestionează serviciul public de transport în municipiul Bistrița. Transmixt este o societate stabilă, care a reușit mereu sa facă față provocărilor pieței. S-a adaptat bine la cerințele tot mai exigente ale clienților și ale autorității local” a precizat Ioan Turc.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: