Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, afirmă pe pagina sa de Facebook că liberalii şi oamenii de afaceri nu pot accepta „aberaţiile PSD”, partid care nu a fost niciodată un partener al mediului privat.
„Niciodată PSD nu a fost un partener al mediului privat, nu a avut capacitatea să înțeleagă valoarea adăugată a mediului antreprenorial în orice economie de piață, dar mai ales în democrațiile emergente. Apropiați prin doctrină și formare de mediul antreprenorial, liberalii nu pot accepta aberațiile PSD”, a scris Muraru.
El a precizat că sectorul IT a evoluat spectaculos în ultimii ani, facilităţile din domeniu reuşind să transforme un domeniu periferic într-o „arhitectură de business”.
„Un studiu recent arată câteva lucruri esențiale atunci când vorbim de IT în economia românească. Sectorul IT a avut cea mai bună dinamică în ultimii ani zece ani, avansul de 20% în anul 2022 fiind mult peste creșterea PIB. A evoluat spectaculos, dincolo de crizele politice, pandemice, geopolitice sau energetice. Ponderea în PIB a acestui sector este impresionantă, aproape 170.000 de specialiști români produc și contribuie cu aproape 9%, dublu față de acum un deceniu în urmă.
De peste 20 de ani, această facilitate a reușit să transforme un domeniu periferic și total irelevant atunci, într-o arhitectură de business care a făcut din țara noastră un hub pentru companiile din domeniu. Ei produc anual aproape 70 de miliarde lei. Mai mult, numărul celor din domeniu arată că aceștia au crescut cu aproape 10.000 anual, contribuind esențial la rămânerea acasă a tinerilor absolvenți”, a mai scris Moraru.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News