Alianţa România Socialistă, compusă din Partidul Socialist Român (PSR), Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) şi Partidul Comunist Român – Secolul XXI (PCR – XXI), participă la alegerile parlamentare din 1 decembrie, în Circumscripţia electorală Bucureşti, cu liste deschise la Senat şi Camera Deputaţilor de doi pensionari, de profesie inginer, respectiv cadru MAI.
Pe prima poziţie la Senat se află Constantin Ionescu, din partea PSDM, iar pe a doua poziţie, Lucia Stanciu – PSR, ambii ingineri pensionari. Poziţia a treia a listei pentru Senat, care include 17 persoane, este ocupată de Cristian-Leonard Sima, antreprenor-jurist din partea PCR – XXI, şi de avocatul Neguţa Scarlet din partea PSDM.
La Camera Deputaţilor, lista pe care sunt înscrise 24 de persoane este deschisă de Dumitru Gigi Dumitrescu, pensionar – fost cadru MAI, din partea PCR – XXI. Lista se continuă cu membrii PSR – Gheorghiţă Zbăganu, de profesie matematician-cercetător, şi Voicu Coman, pensionar, fost maistru militar.
De asemenea, listele Alianţei România Socialistă pentru Senat şi Camera Deputaţilor includ, printre alţii, pensionari, directori şi casieri, dar şi ingineri, un agent imobiliar, un student, un avocat, un jurist, doi bucătari, un student şi un taximetrist.
Alianţa România Socialistă a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în anul 2022.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News