Anunţ oficial de la Guvern. Ajutorul de 500 de lei se plăteşte de luni, sunt 650.000 de beneficiari

Sursa foto: Unsplash

Peste 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați vor primi, începând de luni, sprijinul din partea Guvernului în valoare de 500 lei prin tichetele educaționale. urmează, pe 20 noiembrie, să fie alimentate cardurile cu bursele pe septembrie şi octombrie.

Vești bune pentru elevi de la Guvern: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că de la 18 noiembrie peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin.

Toate tichetele educaționale în valoare de 500 lei pentru elevi, încărcate pe carduri. Unde și pentru ce pot fi folosiți banii

„Aceste tichete sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați.

Tichetele sociale pe suport electronic vor putea fi folosite pentru achiziționarea de materiale școlare, precum rechizite, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură și ghiozdane, precum și pentru vestimentația necesară frecventării școlii și grădiniței.

În data de 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor emise in anul scolar anterior.

Pentru preșcolarii și elevii noi , care au dreptul la acest sprijin începând cu anul școlar 2024-2025, tichetele sociale, în valoare de 500 lei, vor fi emise și distribuite în perioada următoare”, a spus ministrul.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale de la Guvern

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023.

Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;

Elevii care nu au avut mai mult de 10 absenţe nemotivate într-o lună vor primi în noiembrie bursele pe două luni

Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;

Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.

Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: