Nicolae Ciucă: Este o diferenţă de personalitate între preşedintele Iohannis şi mine

Sursa foto: Facebook - Nicolae Ionel Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, despre relaţia cu şeful statului că alţii încearcă să îi lipească de preşedintele Iohannis, într-o manieră care nu e corect, el afirmând că preşedintele Iohannis îşi va termina mandatul în foarte scurt timp, iar PNL are un nou lider.

Ciucă a mai spus că este o diferenţă de personalitate între preşedintele Iohannis şi el şi sunt caractere diferite.

”Eu văd că alţii încearcă să ne lipească pe noi de preşedintele Iohannis. (..) Încearcă într-o manieră care nu este corectă, din punct de vedere al realităţii”, a spus preşedintele PNL, la Hunedoara.

”Preşedintele Iohannis îşi va termina mandatul în foarte scurt timp. Partidul Naţional Liberal are un nou lider. Este o diferenţă de personalitate între preşedintele Iohannis şi mine, suntem caractere diferite. Avem părţi bune şi părţi mai puţin bune fiecare dintre noi. Cu certitudine voi face tot ceea ce ţine de procesul de luare a deciziei în conformitate cu principiile şi cu prevederile Constituţiei”, a mai spus Ciucă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: