Secretarul general al PNL, Lucian Bode, critică modul în care se desfăşoară campania electorală. „Isteria politică practicată de unii de la stânga la dreapta are scop electoral şi agitator. Măsurile propuse în programele prezidenţiale şi de guvernare nu mai contează, pentru că cine ţipă mai tare are şi dreptate”; afirmă Bode, la o reuniune a liberalilor care se desfăşoară duminică, la Cluj. El ironizează competitorii electorali spunând.: „Nu vorbele meşteşugite şi zâmbetul şmecheresc te recomandă să îmbraci haina prezidenţială”
„Prin mobilizare şi organizare la sânge putem câştiga lupta cu adversarii noştri politici şi ştim cum să facem acest lucru: fără menajamente faţă de cei care iau la mişto votul românilor şi-l tranzacţionează în văzul lumii. Asta trebuie să ne unească şi să ne mobilizeze şi mai mult. Suntem singura forţă politică care-i poate bate. I-a, bătut de patru ori în alegerile prezidenţiale, în ultimii 20 de ani, îi vom bate şi a cincea oară! Aşa cum se spune pe la noi: noi, competitorii, nu-i urâm, noi îi batem la vot. Avem misiunea să trezim din amorţeală România. România nu este a lor, a celui mai toxic cuplu politic care şi-a dat mâna şi a împărţit puterea”, a afirmat Lucian Bode la reuniunea regională a PNL care are loc duminică, la Cluj Napoca.
El vorbeşte despre „isterie politică” în discursul electoral.
„Nu vorbele meşteşugite şi zâmbetul şmecheresc te recomandă să îmbraci haina prezidenţială. Nu balamucul politic şi stridenţa cu care-ţi dai mesajele, ci cumpătarea, echilibrul, puterea de a uni şi de a lua decizii înţelepte pentru România. Isteria politică practicată de unii de la stânga la dreapta are scop electoral şi agitator. Măsurile propuse în programele prezidenţiale şi de guvernare nu mai contează, pentru că cine ţipă mai tare are şi dreptate. Gălăgia politică nu ajută, ea divizează”, a adăugat Bode.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News