Vicepreşedintele PSD Florin Jianu a prezentat luni măsurile din domeniul IMM-urilor cuprinse în programul de guvernare al partidului, printre noutăţi numărându-se măsurile pentru sprijinirea tinerilor, studenţilor, sportivilor şi persoanelor din diaspora care se întorc în România să îşi deschidă o afacere.
„Programul PSD se bazează pe patru piloni majori – crearea unui ecosistem de afaceri capabil să facă faţă provocărilor viitorului, resurse umane calificate, susţinerea iniţiativelor antreprenoriale şi un sistem legislativ modern şi adaptat nevoilor mediului de afaceri. (…) Una dintre măsurile din programul de guvernare este programul Startup Revolution, un program care aduce ceva nou în economie şi anume posibilitatea ca între 16 şi 18 ani să poţi să îţi deschizi o aşa-numită firmă de exerciţiu, care să aibă o durată limitată de viaţă şi care să aibă o cifră de afaceri de maxim 20.000 de euro, un impozit pe venit sau pe profit zero şi care la sfârşitul acestei perioade, adică atunci când beneficiarul împlineşte 18 ani, să poată fi transformată fie într-un SRL normal, fie să poată să fie închisă”, a spus Jianu.
El a menţionat că un alt program din această sferă se referă la posibilitatea ca studenţii să îşi exercite spiritul antreprenorial. Este vorba despre programul Student First Company, care va avea ca număr de beneficiari 1.000 de startup-uri anual. Finanţarea va veni din fonduri europene.
„Sportivii aflaţi la sfârşit de carieră vor beneficia şi ei de un program de susţinere şi de implementare a ideilor lor de afaceri şi de tranziţia de la viaţa sportivă la viaţa activă, printr-un program denumit generic Restart Sport şi care va susţine 100 de startup-uri anual, va avea o componentă de subvenţie ca celelalte programe şi va avea o finanţare din fonduri europene. Şi pentru diaspora există un astfel de program special dedicat celor care doresc să se întoarcă în România şi să înceapă o firmă după acelaşi tip de schemă care conţine un tip de subvenţie din fonduri europene, crearea unui număr de locuri de muncă, practic, o schemă de ajutor de minimis, şi aici ne propunem să avem 1.000 de antreprenori anual”, a susţinut Florin Jianu.
Social-democratul a precizat că toate aceste tipuri de finanţări, dar şi companiile aflate la început de drum au nevoie de incubatoare de afaceri, iar PSD în programul său de guvernare şi-a propus crearea de 42 de astfel de incubatoare, câte unul în fiecare judeţ.
„La capitolul suport legislativ pentru IMM-uri, PSD îşi propune în primul rând o inovare în ceea ce înseamnă legislaţia. Venim cu o primă lege la nivel naţional şi printre primele şi la nivel european şi global, o lege a startup-urilor, care să definească mai clar conceptul de stratup, de startup inovativ, ce înseamnă o afacere la început de drum, cum putem susţine afacerile la început de drum. (…) E nevoie, de asemenea, de o modernizare foarte clară a legii societăţilor comerciale. E un instrument învechit, care are nevoie de îmbunătăţiri”, a mai spus Jianu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News