Amnistia fiscală, care încurajează firmele și persoanele fizice să își plătească datoriile către stat pentru a beneficia de ștergeri de dobânzi, penalități și chiar o parte din principalul datoriei (doar la persoane fizice), a adus până în prezent în conturile Ministerului Finanțelor 3,6 miliarde de lei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Până la final, amnistia poate aduce statului în total 5,5-6 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro.
Amnistia ajunge la dimensiuni considerabile, atât prin dimensiunea încasărilor la buget, cât și prin numărul celor care au apelat și apeleză la acest mecanism. Aproape de finalul săptămânii trecute, circa 130.000 de solicitări pentru amnistie erau depuse la ANAF, iar numărul crește cu circa 5.000 pe zi.
Un minus de 1,7 miliarde lei față de veniturile estimate ar însemna circa 0,1% din PIB, iar un minus de 3,4 miliarde lei ar fi circa 0,2% din PIB. Deficitul bugetar estimat pentru anul acesta, conform planului fiscal pe șapte ani trimis la Bruxelles, este de 7,9%, dar bugetul se află sub presiune pe final de an.
După cum a scris Profit.ro săptămâna trecută, în baza unor informații obținute pe surse, cea mai mare plată a unui contribuabil pentru a scăpa de penalități a fost de 2,4 miliarde lei.
Fără această plată, încasările s-ar fi situat la circa 1 miliard de lei, semnificativ sub nivelul actual.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat joi că a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, în ceea ce privește răspunsul din partea ANAF și plata efectivă a restanțelor, până la 20 decembrie 2024, în condițiile în care un număr mare de contribuabili și-au prezentat deja intenția să beneficieze de această măsură, iar numărul acestora crește rapid. Termenul limită pentru a solicita aplicarea amnistiei rămâne 25 noiembrie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News