Biden aprobă furnizarea de mine antipersonal pentru Ucraina, renunţând la politica sa din 2022

Sursa foto: Joe Biden

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, care urmează să plece de la Casa Albă peste două luni, a autorizat furnizarea de „mine antipersonal nepersistente” (echipate cu un dispozitiv de autodistrugere sau de autodezactivare) pentru Ucraina, pentru a consolida apărarea acesteia împotriva invaziei ruse, au declarat miercuri doi oficiali americani citaţi de The Washington Post.

Autorităţile americane consideră că acest ajutor suplimentar ar putea stopa avansul rusesc din ultimele săptămâni.

„Atunci când sunt utilizate împreună cu alte muniţii pe care le furnizăm deja Ucrainei, scopul este ca acestea să contribuie la o apărare mai eficientă”, a declarat un oficial de rang înalt pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului.

Oficialul a declarat că factorii de decizie ucraineni s-au angajat să nu amplaseze minele în zonele dens populate.

Publicaţia aminteşte că Joe Biden a fost mult timp reticent în a furniza aceste mine din cauza consecinţelor pe care le-ar putea avea asupra civililor. Cu toate acestea, progresele realizate de armata rusă pe teren în ultimele luni au obligat Casa Albă să găsească noi modalităţi de a ajuta Kievul, în special după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, care ar putea pune sub semnul întrebării acest ajutor militar.

Statele Unite au furnizat deja Ucrainei mine Claymore, mine antipersonal declanşate de un operator, ceea ce le face compatibile cu convenţiile de interzicere a minelor.

Experţii în controlul armelor spun însă că şi minele nepersistente reprezintă un risc pentru siguranţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: